Bugetul armatei naționale a Republicii Moldova este inferior celui al așa-zisei armate a regiunii transnistrene, a indicat ministrul apărării de la Chișinău, Anatol Șalaru. ”Bugetul apărării este foarte mic, chiar mai mic decât în regiunea transnistreană, deoarece ei, pe lângă cele aproape 18 milioane de euro prevăzute în buget, mai beneficiază de salarii din Rusia, au acces nelimitat la armament rusesc, mai au 2.200 de militari și ofițeri ruși din trupele de ocupație”, a afirmat ministrul, potrivit Unimedia. În același timp, Anatol Șalaru a adăugat că regiunea transnistreană este mai dotată decât Republica Moldova din punct de vedere militar, subliniind însă că armata națională are totuși capacitatea de a face față separatiștilor. ”Deși mulți miniștri de până la generalul Troenco (Valeriu Troenco, ministru al apărării în perioada aprilie 2014 — februarie 2015) aveau sarcina să distrugă Armata Națională și să vândă armamentul, domnul Troenco a relansat repararea și modernizarea tehnicii militare. Astăzi, datorită lui Troenco și a generalului Gorgan (Igor Gorgan, șeful Statului Major) avem capacitatea de a face față separatiștilor”, a mai afirmat Anatol Șalaru. De amintit că miniștrii apărării din statele membre ale NATO au aprobat în iunie la Bruxelles un pachet de sprijin pentru consolidarea capacităților de apărare pentru Republica Moldova, membră a programului Parteneriatul pentru Pace din 1994. Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, declara cu această ocazie că ”acest pachet va ajuta Republica Moldova să consolideze instituțiile de apărare și securitate în legătură cu potențialele amenințări din partea Federației Ruse”.