Despăduririle din România se numără printre aspectele care vor fi abordate într-o campanie dedicată problemelor de mediu la nivel internaţional, intitulată „Imaginează-ţi asta!”, care a fost demarată, luni, de televiziunea de filme AXN, deţinută de Sony Pictures Television Networks.Sony Pictures Television Networks a lansat, luni, o campanie internaţională de responsabilitate socială, desfăşurată la televiziunile proprii, în 177 ţări, inclusiv România, implicând telespectatorii în soluţionarea problemelor de mediu, a anunţat Andy Kaplan, preşedintele reţelei globale Sony Pictures Television (SPT).Proiectul, intitulat „Imaginează-ţi asta!”, va utiliza expertiza televiziunilor SPT de a spune poveşti, pentru a implica telespectatorii în soluţionarea problemelor de mediu importante pentru pieţele respective. „Imaginează-ţi asta!” va combina eforturile locale într-o singură voce care îşi propune să protejeze resursele naturale ale tuturor, informează compania.”Cu ajutorul influenţei reţelei globale şi pasiunii pentru poveşti, televiziunile noastre vor implica comunităţi şi vor mobiliza oamenii la acţiune, imaginându-şi cum pot crea o lume mai bună”, a declarat, luni, Andy Kaplan. „Împreună, putem crea o voce puternică, ce poate fi auzită în întreaga lume, pe tema subiectelor importante pentru binele comun; şi, desigur, o putem face într-un mod interesant”, a adăugat Kaplan.”Imaginează-ţi asta!” va include elemente on air şi online, evenimente şi oportunităţi de implicare a telespectatorilor. În momentul lansării, câteva dintre subiecte vor include reciclarea în Rusia şi Italia, eliminarea utilizării pungilor de plastic în Asia, eliminarea deşeurilor în India, salvarea rinocerilor în Africa de Sud, horticultura urbană în America Latină şi despăduririle în România.În acest sens, telespectatorii sunt invitaţi să îşi imagineze străzi fără gunoaie, oaze urbane şi păduri frumoase.Televiziunile participante la acţiune sunt: AXN, Sony Channel, Sony One, AXN Black, AXN White, Sony PIX HD, Sony SIX HD, AXN Sci-Fi, AXN Mystery, Animax, Sony Sci-Fi, Sony Movie Channel, Canal Sony, Crackle, SET, Turbo, getTV şi CineSony.Potrivit SPT Networks, în ultimii zeci de ani, pădurile din România sunt luate cu asediu: doar un sfert din suprafaţa ţării este acoperită de păduri, în timp ce media europeană ajunge la o treime. Trei hectare de copaci sunt rase de pe faţa pământului, pe oră. Presiunea economică tot mai mare, lipsa unei infrastructuri adecvate pentru administrarea pădurilor, dar şi anumite concepte şi practici greşite de management forestier „moştenite” din vremea comunismului creează probleme majore în gestionarea acestei resurse naturale extrem de valoroase, pădurea.Astfel, Sony Pictures Television Networks, alături de WWF-România şi Asociaţia EcoAssist, reprezentantul legal al iniţiativei „Plantăm fapte bune în România”, trage un semnal de alarmă pentru conştientizarea momentului critic în care se află România din perspectiva despăduririlor. Iniţiativa de strângere de fonduri pentru punerea în valoare, în folosul comunităţii, a unei păduri cu arbori seculari („Pădurea Crăiască” din Maramureşul istoric – WWF-România), precum şi cea mai mare acţiune naţională de împădurire demarată de voluntari („Plantăm Fapte Bune în România”) vor fi promovate pe televiziunile AXN.Sony Pictures Television Networks doreşte să facă cunoscută nevoia de a oferi mai multă atenţie acţiunilor care pot fi demarate de fiecare persoană – de la plantarea unui copac şi participarea ca voluntar în acţiuni de protejare a pădurilor până la a recicla hârtia utilizată.”AXN crede cu tărie în acţiune. Pasionaţi de poveşti, ne dorim să educăm şi să încurajăm telespectatorii noştri să fie parte a unei schimbări în bine, să ia acţiune ei înşişi şi să creeze o lume mai bună, mai curată împreună cu AXN”, a declarat John Rossiter, General Manager al SPT Networks, Central Europe. „În România, «Imaginează-ţi asta!» va descrie o lume în care pădurile, această comoară atât de preţioasă, sunt crescute şi protejate de noi toţi”, a adăugat Rossiter.Televiziunea AXN are peste 16 milioane de abonaţi doar în Europa Centrală, unde este difuzată în şase ţări: Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, România şi Bulgaria, şi în cinci ţări din regiunea Adriatică – Serbia, Croaţia, Slovenia, Macedonia şi Muntenegru. Pe lângă seriale, AXN difuzează şi filme de la Sony Pictures şi de la alte studiouri.Sony Pictures Television, o companie a Sony Pictures Entertainment, este unul dintre furnizorii principali ai industriei micului ecran, producând şi distribuind programe pentru fiecare gen, peste tot în lume şi pentru o multitudine de platforme.