Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis, au depus duminică flori și au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, la memorialul de la Ground Zero, construit în locul Turnurilor Gemene. Cei doi au depus trandafiri roșii și flori albe pe inscripțiile cu numele Ana Fosteris și Corina Stan. Memorialul a fost vizitat vineri și de Papa Francisc, care efectuează o vizită în SUA. În 2011, la zece ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, pe locul fostelor Turnuri Gemene, americanii au deschis publicului un memorial. Pe locul fundațiilor fostelor turnuri au fost amenajate fântâni uriașe din piatră neagră în care apa curge continuu în pământ. Pe parapetul metalic ce înconjoară monumentul sunt gravate numele celor peste 2.600 de victime ale atentatelor. Președintele Klaus Iohannis efectuează până miercuri o vizită oficială în SUA, cu ocazia summitului ONU.