Curs de ghizi la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași  

curs de ghiziPe data de 15 octombrie 2015 va avea loc deschiderea cursului de agent turism/ghid la Universitatea ,”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Cursul, care va avea loc de la ora 18.00, în sala II.7 a Facultății de Istorie, este organizat de Asociația Turistică ”Ghizii României” din București, acesta aflându-se la cea de-a II-a ediție la Iași. Potrivit organizatorilro, obiectivul principal al acestui curs este de a oferi participanților după absolvire locuri de muncă în domeniul turismului, pe postul de ghid de turism local sau național, sau de agent de turism. Prin această ”Școală de ghizi”, Asociația Turistică ”Ghizii României” urmărește popularizarea în rândul tinerilor, și nu numai, a activităților montane, ca o modalitate alternativă de petrecere a timpului liber, dar și oportunitatea de a obține Certificatul de Calificare în meseria de Ghid (Agent Turism – Ghid) – 8 luni sau de specializare (Ghid National de Turism – Tour Operator) – 3 luni, afirmă organizatorii, într-un comunicat de presă. Cursurile sunt susținute de personal calificat, de formatori în diverse domenii (geografie, turism, management, marketing, psihopedagogie si altele.) și sunt acreditate de ANC. La cursuri se pot înscrie de la persoane care au absolvit liceul până la persoane cu vârsta până la 62de ani. Oportunitățile acestui curs sunt: participarea gratuită la cursurile teoretice, workshopuri în Iași, diplomă de calificare sau specializare de la ANC, obținerea atestatului de ghid de la ANT București, locuri de muncă în domeniu. Înscrierile se pot face până în data de 20 octombrie. Cei interesați pot afla alte informații la adresa de email iasi@ghiziiromaniei.ro, sau la sediul Agenției de turism ”Old Line Travel”, de pe Bulevardul Ștefan cel Mare nr 8 (lângă Galeriile Comerciale). Persoană de contact – Coordonator Asociația Turistică Ghizii României Iași, Victoria Bejan, tel. 0742.570.246. A.T.G.R. ”Asociatia Turistică Ghizii României” este o organizație non-guvernamentală cu sediul în București, înființată în luna iulie a anului 2007. A.T.G.R. este o asociație de tineret care promovează turismul cultural, montan și ecologia, organizează proiecte de protecție a mediului, evenimente sportive, tabere de aventură pentru copii, teambuilding-uri și multe alte activități cu și pentru tineri. (E.M.)