Noua Zeelandă va crea un sanctuar marin în Pacific de mărimea Franței

imageResize (2)Noua Zeelandă și-a anunțat marți intenția de a crea în Pacificul de Sud un sanctuar marin gigant, cu o suprafață apropiată de cea a Franței, unde vor fi interzise pescuitul și exploatarea resurselor naturale, informează agenția France Presse. Sanctuarul marin de la Kermadec va acoperi o suprafață de 620.000 de kilometri pătrați situată în jurul arhipelagului care poarta numele unui navigator francez din secolul al XVIII-lea, la o mie de kilometri nord-est de Noua Zeelandă. „Aceasta este una dintre regiunile cele mai bogate din lume în ceea ce privește diversitatea din punct de vedere geografic și geologic”, potrivit unei declarații a premierului Noii Zeelande, John Key. El a citat prezența în această zonă a celui mai lung arc vulcanic submarin din lume și a uneia dintre cele mai adânci gropi submarine de pe planetă. Această zonă este, de asemenea, un paradis pentru mii de specii, fie că este vorba despre balene, delfini, broaște țestoase sau păsări marine. Aceasta decizie a fost salutată de asociațiile de protecția mediului, care au scos în evidență că sanctuarele marine din Pacific acoperă acum peste 3,5 milioane de kilometri pătrați. „Noi felicităm guvernul pentru această măsură capitală care are ca scop protejarea acestei zone incredibile de activitățile de pescuit și de exploatările miniere”, a spus directorul World Wide Fund (WWF) din Noua Zeelanda, Chris Howe. „Aceasta decizie reașează Noua Zeelandă în avangarda mondială a luptei pentru conservarea oceanelor”, a menționat acesta. În septembrie 2014, Statele Unite ale Americii au extins de șase ori parcul marin ‘Pacific Remote Islands Marine National Monument’ cu o suprafață de 1,2 milioane de kilometri pătrați din Oceanul Pacific, care a devenit cel mai mare sanctuar marin de pe planetă, mai notează AFP.