Republica Moldova a devenit stat parte a Tratatului privind Comerțul cu Arme

arme_soldati13376240451c095ab57d7ca087f5e93d20c8f958aecoti_13887200Prim-ministrul Valeriu Streleț, însoțit de vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a depus luni instrumentele de ratificare a Tratatului privind Comerțul cu Arme, în cadrul unui eveniment ce s-a desfășurat pe marginea Segmentului Înalt al Adunării Generale ONU, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.Prin această acțiune, Republica Moldova, oficial, a devenit stat parte a Tratatului privind Comerțul cu Arme, urmînd să-și exercite obligațiunile sale internaționale de a preveni comerțul ilicit de arme. Moldova a semnat documentul respectiv pe data de 10 septembrie 2013 și l-a ratificat pe 28 mai 2015. Ratificarea de către Republica Moldova a acestui Tratat este un angajament de a fortifica eforturile naționale de consolidare a capacităților în domeniul controlului armamentului, contribuind astfel la consolidarea păcii și securității la nivel regional și global. Totodată, Republica Moldova urmează să-și ajusteze legislația națională ce ține de controlul exportului și importului de mărfuri strategice, beneficiind de asistență internațională în domeniu.Tratatul privind Comerțul cu Arme este primul instrument legal multilateral obligatoriu, care stabilește standarde internaționale asupra comerțului de arme convenționale și muniții, fiind destinat să promoveze responsabilitatea și transparența în comerțul global. Documentul a intrat în vigoare după ratificarea de către 50 de state, pe 14 decembrie 2014.