Clienţii BCR care au credite garantate îşi pot reduce ratele în medie cu 20 la sută, prin refinanţare, costul campaniei iniţiate de bancă la 1 septembrie ridicându-se la aproximativ 200 de milioane de euro.Directorul Grup Retail BCR Iaşi, Anca Hreamătă, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că toţi clienţii băncii care au achiziţionat credite în anii de boom economic, când dobânzile erau mai ridicate, pot obţine o refinanţare, beneficiind de rate reduse în medie cu până la 20 la sută.Ea a dat ca exemplu un credit achiziţionat în 2007, în valoare de 35.000 de euro, pe 30 de ani, la care prin noua ofertă a băncii rata se reduce de la 301 euro la 202 euro. În cazul unui credit de 124.000 de euro, luat tot în 2007, rata lunară se reduce de la 1.068 de euro la 731 de euro.„Rata dobânzii actuale la creditul de 124.000 de euro este de 9,67 la sută, iar noua ofertă presupune scăderea dobânzii la 4,95 la sută. Condiţia este ca solicitantul refinanţării creditului să nu fi avut restanţe la plata ratelor mai mari de 90 de zile”, a declarat Anca Hreamătă, director Grup Retail BCR Iaşi.Ea a precizat că o persoană poate obţine refinanţarea creditului printr-o singură vizită la bancă, fără a mai fi nevoie de o analiză a dosarului, ci prin încheierea unui nou contract.„Campania a demarat la 1 septembrie şi va dura, cel mai probabil, până la finele acestui an. Nu e nevoie de adeverinţe de venit, o singură vizită la bancă e suficientă”, a spus Anca Hreamătă.Nicoleta Deliu, şeful departamentului de comunicare al BCR, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că la nivel naţional peste 50.000 de clienţi ai băncii pot beneficia de această ofertă, costul campaniei BCR ridicându-se la 200 de milioane de euro.Reprezentanţii BCR susţin că sistemul bancar a învăţat lecţia anilor de criză, estimând o creştere în următorii ani pe segmentul creditare, dar că „în următorii zece ani va guverna prudenţialitatea”.„Suntem deschişi să plasăm banii pe piaţă, să ajutăm la dezvoltarea economiei. Totuşi, estimăm că în următorii zece ani va guverna prudenţialitatea. Creşterea pe creditare este constantă, deşi încă mică, pentru că riscurile sunt ridicate. Nu vor fi creşteri exponenţiale„, a afirmat Anca Hreamătă, director Grup Retail BCR Iaşi.Potrivit acesteia, clienţii care au apelat la credite garantate au un venit mediu de 2.500-3.000 de lei, vârsta medie este de 35 de ani şi au studii superioare.”Primele reacţii după demararea campaniei BCR sunt bune. Avem clienţi care sunt surprinşi că BCR s-a umanizat, dar sunt şi persoane reticente. Oferta noastră vine în interesul clienţilor, iar toate costurile sunt suportate de bancă”, a precizat Anca Hreamătă.