Academicianul Eugen Simion, președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă, și-a reafirmat vineri, în deschiderea celei de a XIV-a ediții a Seminarului internațional „Penser l’Europe”, credința în permanența valorilor europene. „Consider în continuare că Europa rămâne una singură, unită, solidară, coerentă, o Europă a națiunilor, a culturilor identitare”, a spus Simion, în aula Academiei Române. Subliniind că „știința a fost mult timp balanța Europei”, fostul președinte al Academiei Române a afirmat că, deși în opinia generală știința este cea care asigură mersul înainte al Europei, fără umanism Europa nu s-ar mai fi dezvoltat. Președintele Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad, a amintit că în 2015 este marcat Anul Internațional al Luminii și a evidențiat că tema aleasă de organizatori este semnificativă, știința, constituită în universitățile europene, contribuind la crearea unei reale identități europene. În opinia președintelui Academiei Române, dezvoltarea științei are o mare importanță ”în a ne redefini locul în cadrul Uniunii Europene”. Consilierul prezidențial Sergiu Nistor a transmis un mesaj participanților la eveniment în care și-a exprimat satisfacția pentru organizarea, la București, a acestui colocviu internațional. În opinia acestuia, tema evenimentului prezintă un real interes pentru majoritatea românilor, întrebarea „Încotro Europa?” putându-se traduce cu „Încotro România?”. Sergiu Nistor a accentuat că Președinția susține Academia, oamenii de știință români, în dezvoltarea cercetării fundamentale, pentru a contribui, prin elaborarea unei strategii de dezvoltare, la afirmarea țării noastre în Europa. Și ambasadorul Franței la București, Francois Saint-Paul, a salutat inspirația organizatorilor de a alege tema „Este știința o dimensiune a identității europene?”. În opinia diplomatului francez, prin respectul acordat diversității, știința contribuie la prezervarea valorilor europene, la edificarea dimensiunii identitare a Europei. „Diversitatea noastră constituie forța noastră”, a subliniat ambasadorul. El a evidențiat faptul că în România cercetarea și știința au un rol fundamental, cercetătorii trebuind să fie încurajați în a-și dezvolta aptitudinile și proiectele. De asemenea, la eveniment au participat prof. Thierry de Montbrial — fondator și președinte al Institutului Francez de Relații Internaționale, acad. Jaime Gil Aluja — președintele Academiei Regale de Științe Economice și Financiare din Barcelona, acad. Jacques de Decker — secretar permanent al Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Belgia. Seminarul cu tema „Este știința o dimensiune a identității europene?”, organizat de Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române, se desfășoară vineri și sâmbătă la București. Dezbaterile din acest an, care au ca temă centrală capacitatea științei de a contribui la definirea identitară a Europei, reunesc peste 40 de reprezentanți ai elitei culturale și științifice europene din Franța, Belgia, Spania, Italia, Austria, Grecia, Serbia și România, dar și din Algeria și Israel. Lucrările seminarului se vor desfășura în patru sesiuni tematice: „Europa culturii. Știință, învățământ, cercetare, șanse egale”, „Cultura științifică în Europa noastră”, „Identitate europeană — știință universală”, „Poate salva știința identitatea europeană?”. Alocuțiunile și intervențiile de la dezbateri vor fi tipărite în volumul „Penser l’Europe — 2015”. Un cerc de dezbateri pe care specialiștii occidentali îl apreciază drept „Clubul de la București”, „Penser l’Europe” este singurul de acest gen din Europa de Est. Desfășurate la Sinaia, Brașov sau București, edițiile precedente au prilejuit dezbaterea unor probleme actuale și de perspectivă, deopotrivă culturale, sociale, economice și politice, referitoare la conviețuirea într-o Europă Unită care îmbrățișează un set de valori comune.