Predoiu: Probabil vor urma și alte măsuri de ripostă față de situația legii votului prin corespondență

PredoiuPrim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu afirmă că liberalii ar putea decide la ședința de unificare a partidului de săptămâna viitoare și alte forme de protest față de situația legii votului prin corespondență.”Este un gest (n.r. greva japoneză), semnalăm că în materia votului prin corespondență PSD a blocat sistematic adoptarea legii. Probabil vor urma și alte măsuri de ripostă politică pe care le vom discuta în forumul de unificare, ce se va reuni la începutul săptămânii viitoare”, a spus Predoiu, duminică, precizând că liberalii se vor reuni marți în Comisia de unificare. El a afirmat că prin greva japoneză liberalii vor desfășura o activitate normală în Parlament, dar că vor purta banderole albe în semn de protest față de neadoptarea legii votului prin corespondență. Potrivit acestuia, greva japoneză va dura până când nu vor mai exista motivele pentru care liberalii protestează. Predoiu a acuzat PSD că nu dorește votul prin corespondență, motivând că acest partid vrea să se răzbune pe Diaspora. De asemenea, el a indicat că PNL dorește accelerarea proiectului privind votul prin corespondență. Parlamentarii liberali vor intra de luni în grevă japoneză, în semn de protest față de situația privind adoptarea legii votului prin corespondență