Preţul mediu solicitat de proprietari pentru apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare la nivel naţional a crescut în septembrie cu 1,5%, de la 950 de euro pe metru pătrat util în august la 964 de euro pe metru pătrat, respectiv cu 5,7% comparativ cu septembrie 2014.”Niciunul dintre marile oraşe analizate nu face excepţie de la tendinţa ascendentă a preţurilor; de remarcat este însă că cele mai semnificative majorări au fost înregistrate pe segmentul apartamentelor vechi, în vreme ce, în cazul locuinţelor nou-construite, au avut loc şi scăderi în perioada menţionată”, arată imobiliare.ro.În Bucureşti pretenţiile vânzătorilor s-au menţinut constante în ultima lună, la 1.086 de euro pe metru pătrat. Nivelul actual este cu 3% mai ridicat decât cel atins în toamna lui 2014, respectiv 1.054 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi au un preţ mediu de 1.030 de euro pe metru pătrat, cu 0,4% mai mare decât cel de luna trecută (1.026 de euro pe metru pătrat) şi cu 2,2% peste cel din perioada similară a anului precedent (1.008 euro pe metru pătrat util). După un minus de 0,9% în septembrie (de la 1.134 la 1.124 de euro pe metru pătrat), locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale sunt cu 0,3% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când puteau fi achiziţionate, în medie, cu 1.121 de euro pe metru pătrat).În Braşov preţurile au scăzut cu 1,6% în ultima lună (de la 875 la 861 de euro pe metru pătrat), dar se situează cu 2,5% peste nivelul din urmă cu un an (respectiv 840 de euro pe metru pătrat). În septembrie 2015, declinul a fost resimţit atât de apartamentele vechi (care s-au depreciat cu 1,3%, de la 871 la 860 de euro pe metru pătrat), cât şi de cele noi (care au cunoscut un recul de 2,8%, de la 895 la 870 de euro pe metru pătrat). Faţă de acum 12 luni însă, primele sunt cu 4,2% mai scumpe (faţă de o valoare de 825 de euro pe metru pătrat), iar cele din cea de-a doua categorie cu 2,7% mai ieftine (în scădere de la 894 de euro pe metru pătrat în toamna lui 2014).”În Cluj-Napoca, Indicele Imobiliare.ro a ajuns în ultimele 30 de zile la o valoare de 1.124 de euro pe metru pătrat util, cu 1,9% mai mult decât la finele lui august (când se situa la 1.103 euro pe metru pătrat) şi cu 12,4% mai mult decât în perioada similară a lui 2014 (când atinsese pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat în ultima lună cu 2%, de la 1.121 la 1.143 de euro pe metru pătrat, situându-se acum cu 15,5% peste valoarea atinsă în urmă cu 12 luni (respectiv 990 de euro pe metru pătrat). După un avans de 2,4% în septembrie (de la 1.077 la 1.103 euro pe metru pătrat), locuinţele noi costă acum cu 8,6% mai mult decât în 2014 (când ajungeau la 1.016 euro pe metru pătrat). Per ansamblu, Clujul este oraşul cu cele mai scumpe locuinţe faţă de anul trecut, atât vechi, cât şi noi”, arată site-ul imobiliar.În Constanţa pretenţiile proprietarilor s-au apreciat cu 1,3% în ultimele 30 de zile (de la 895 la 907 euro pe metru pătrat) şi se situează acum la o diferenţă de 7,2% faţă de nivelul consemnat în urmă cu 12 luni (respectiv 846 de euro pe metru pătrat). Cu un preţ mediu de 901 euro pe metru pătrat, apartamentele vechi sunt mai scumpe cu 1,3% decât la finele lui august (când ajungeau la 889 de euro pe metru pătrat) şi cu 7,9% faţă de septembrie 2014 (când aveau o valoare de 835 de euro pe metru pătrat). După un avans de 0,9% în ultima lună, de la 910 la 918 euro pe metru pătrat, locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale s-au apreciat cu 3,7% în decursul ultimelor 12 luni, de la 885 de euro pe metru pătrat.În Iaşi Indicele Imobiliare.ro a consemnat un recul de 0,8% luna trecută, de la 857 la 850 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală fiind cu 4,7% mai mare decât cea consemnată în toamna lui 2014 (respectiv 812 euro pe metru pătrat util). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,4% în ultimele 30 de zile (de la 806 la 817 euro pe metru pătrat) şi cu 6,2% în ultimele 12 luni (de la 769 de euro pe metru pătrat). Iaşiul este al doilea oraş (alături de Braşov) în care locuinţele noi sunt mai ieftine acum decât anul trecut, la o diferenţă de 2,2%, cu o valoare medie de 892 de euro pe metru pătrat (faţă de 912 euro pe metru pătrat); pe parcursul lui septembrie, preţurile au scăzut cu 1,7%, de la 907 euro pe metru pătrat la finele lui august.La Timişoara pretenţiile proprietarilor s-au majorat cu 0,9% în septembrie (de la 915 la 923 de euro pe metru pătrat util), fiind acum cu 10,8% mai ridicate decât în perioada similară a anului trecut (când ajungeau la 833 de euro pe metru pătrat). După un avans de 0,9% în ultimele 30 de zile (de la 909 la 917 euro pe metru pătrat), apartamentele vechi sunt cu 11,2% mai scumpe decât în toamna anului trecut (când costau 825 de euro pe metru pătrat util). Locuinţele nou-construite, pe de altă parte, s-au apreciat cu 0,7% în ultima lună (de la 944 la 951 de euro pe metru pătrat) şi cu 5,9% în ultimul an (de la 898 de euro pe metru pătrat la finele lui septembrie 2014).