Bănicioiu, despre executarea silită a MS: Cât a zis instanța, atât plătim

banicioiuMinistrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat, marți, la Cernavodă, că instituția pe care o conduce va plăti ”exact cât a zis instanța” în cazul daunelor stabilite pentru părinții victimelor de la Maternitatea Giulești. ”Ministerul va plăti exact cât va decide instanța. Noi nu avem altă variantă decât să punem în aplicare o hotărâre a instanței. Și asta o vom și face, exact atât cât a zis instanța (…) Banii vor fi asigurați din bugetul Ministerului Sănătății”, a declarat Bănicioiu, după inaugurarea Compartimentului de Primiri Urgențe al Spitalului Orășenesc Cernavodă. Întrebat dacă suma ce va fi plătită se ridică la 4 milioane de euro, Bănicioiu a răspuns: ”Cât a zis instanța, atât plătim”. Ministrul Sănătății nu a dorit să se pronunțe asupra necesității instituirii unui sechestru, spunând că ”fiecare își face treaba lui”. ”Eu știu doar că trebuie să respectăm o hotărâre a instanței și nu avem de ce să comentăm lucrul acesta, știu că acea greșeală nu a fost nici din cauza mea, nici din vina colegilor mei, dar trebuie să li se plătească familiilor sumele (…)”, a precizat Bănicioiu. Chestionat dacă doar Ministerul Sănătății trebuie să plătească întreaga sumă, Bănicioiu a spus că instituția va îndeplini în acest caz toate procedurile legale. ”Aici este o discuție pentru că bineînțeles noi vom face toate procedurile legale, urmăm și suntem obligați, altfel ne întreabă Curtea de Conturi de ce nu am contestat, dar cred că aceste proceduri s-au și depășit deja. Știu că sunt colegii mei la minister care discută cu avocații și cu executorul judecătoresc și stabilesc un plan de punere în aplicare a sentinței judecătorești”, a menționat Bănicioiu. El a adăugat că MS instituția va încerca să recupereze banii de la celelalte părți implicate. ”Acești pași regulamentari, care sunt descriși de legile în vigoare, îi stabilesc juriștii de la minister și bineînțeles că se vor duce să recupereze banii. Evident că vom face lucrul acesta”, a arătat ministrul. Ministerul Sănătății (MS) va solicita Ministerului Finanțelor Publice la rectificarea bugetară suma de patru milioane de euro pentru a plăti daunele materiale decise de instanța de judecată în cazul victimelor de la Maternitatea Giulești, a declarat marți secretarul de stat Alin Țucmeanu. „MS a fost obligat prin această decizie a instanței să plătească în solidar cu celelalte instituții plata unor sume. După discuția de astăzi cu domnul ministru Bănicioiu am convenit cu executorii judecătorești ca MS să solicite Ministerului de Finanțe suma pe care acești oamenii o doresc și în acest fel să dezamorsăm situația. Suma e în jur de patru milioane de euro. MS solicită absolut toată suma pentru toți cei care au avut probleme acolo”, a afirmat secretarul de stat. El a precizat că procedura de executare silită a fost blocată și că MS poate să utilizeze mașinile și mijloacele fixe fără niciun fel de probleme. „Procedura a fost blocată, există un sechestru asigurator pe mijloacele fixe ale MS și în acest moment putem să utilizăm mașinile și mijloacele fixe fără niciun fel de problemă. Așteptăm rectificare care va veni, vom solicita MF absolut toată suma. Când MF alocă toată suma noi o să o plătim automat până la sfârșitul acestuia an, absolut toată suma”, a precizat Țucmeanu. El a menționat că juriștii MS vor lucra pentru a găsi o modalitate de a recupera acea sumă. „Oficiul juridic o să lucreze la această speță, o să vedem, să ne recuperăm sumele. (…). Oficiul juridic lucrează, Primăria Generală știe acest subiect”, a spus secretarul de stat. „Angajamentul MS este că va propune Ministerului de Finanțe la viitoare rectificare bugetară cuprinderea sumei datorată în baza titlului executoriu. Au fost discuții constructive. Da, s-a aplicat și sechestru pe întreg patrimoniul mijloace fixe al MS, lăsat în custodie. Este o listă de inventar care cuprinde aproximativ 400 de pagini. Nu ar acoperi întreaga valoare, dar nu cred că va fi nevoie de valorificarea acestor mijloace fixe, deoarece am avut discuții constructive cu MS prin reprezentanții care au fost prezenți la discuții. S-a pus sechestru și asupra întregului parc de mașini al MS. Au voie să le folosească, dar nu au voie să le înstrăineze sau să le folosească în alte sensuri. Și Primăria Municipiului București este debitor solidar în dosarele de executare silită”, a afirmat avocatul din cadrul firmei, Iulian Coșoreanu. Potrivit acestuia, viitoarea rectificare bugetară va fi în luna noiembrie, plata urmând a fi făcută până la finele acestui an bugetar. Ministerul Sănătății a primit somație de executare silită pentru suma de peste patru milioane de euro stabilită de instanța de judecată în urma incendiului care a avut loc la Maternitatea Giulești în urmă cu cinci ani. Potrivit executorului judecătoresc prezent marți, la ora 10,00, la sediul Ministerului Sănătății, urma să fie pus sechestru pe bunurile mobile aflate în proprietatea instituției publice. Pe 16 august 2010, în jurul orei 18,30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuți, din Secția de Neonatologie a Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, a izbucnit un incendiu în urma căruia șase bebeluși au decedat, iar alți cinci au suferit vătămări corporale grave. De asemenea, s-a produs o pagubă materială de 1.500.602 lei, prin distrugerea aparaturii medicale și a celorlalte obiecte din salon.