Importante forțe de ordine, mobilizate în municipiu cu ocazia ”Sărbătorii Iașului”

importante forteAutoritățile ieșene sunt pregătite pentru organizarea în cele mai bune condiții a ediției din acest an a ”Sărbătorilor Iașului”, pentru acest lucru, în perioada 5 -15 octombrie urmând să fie mobilizate pe teren importante forțe de ordine, de la Jandarmerie, Poliție, Inspectoratrul Teritorial al Poliției de Frontieră, Garnizoana Iași, Poliția locală și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Într-o conferință extraordinară de presă, desfășurată luni, 5 octombrie, la sediul Primăriei, la care au participat reprezentanții tuturor acestor instituții, s-a făcut cunoscut faptul că pe întreaga durată a ”Sărbătorilor Iașului” din acest an, în municipiu vor fi instalate trei puncte de inforamre pentru pelerini, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, la Palas și la Gară. Potrivit comandantului Poliției Locale Iași, Dănuț Grumezea,  sâmbătă, 10 octombrie, circulația autovehiculelor pe Bulevardul Dimitrie Mangeron (Mal Stâng Bahlui) va fi sistată, pentru a putea permite parcarea celor peste 20 de autocare cu pelerini, care vor veni din județul Ilfov. Efective importante ale Poliției Locale Iași vor fi mobilizate pe perioada ”Sărbătorilor Iașului” atât în zona centrală a municipiului, acolo unde se vor desfășura cele mai multe dintre manifestările înscrise în program, dar și în cartierele din municipiu. În principalele locații din oraș, forțele de ordine vor avea mobilizate efective importante, în vederea descurajării săvârșitii faptelor antisociale. În acest an, ”Cortul pelerinilor” va fi amplasat, după cum a precizat primarul interimar Mihai Chirica, la intersecția străzilor Horia și Cloșca, din spatele Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. (E.M.)