MAGAZINUL U-MAN DIN IULIUS MALL ADUCE LA IAŞI EVENIMENTUL DE ARTĂ URBANĂ “ART TO THE CORE”

Art to the CoreÎn perioada 9 – 10 octombrie 2015, magazinul U-MAN din IULIUS MALL IAŞI aduce în premieră la Iaşi ART TO THE CORE (ATTC), eveniment care, anual, aduce în atenţie o modalitate de exprimare a artei. Ajuns la a şasea ediţie, dintre care patru în Timişoara şi una în Bucureşti, ATTC va promova la Iaşi street art-ul şi instalaţia video, acestea fiind reprezentate de ceea ce se numeşte Graffiti Video Mapping.

Pe parcursul a trei zile, aproximativ 10 artişti, membri ai grupului Romanian Super Heroes (RSH), vor realiza un desen mural spectaculos, pe unul din pereţii exteriori ai Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi. Mai exact, desenul va fi creat pe peretele poziţionat vis-à-vis de IULIUS MALL şi va avea o dimensiune impresionantă, de 15 metri înălţime şi 7 metri lăţime. Şi tema aleasă pentru această iniţiativă de cosmetizare urbană este aparte:un astronaut în spaţiu, înconjurat de molecule, portretizând mitul savantului care trece dincolo de bariere în exploatarea ştiinţifică.

În serile de vineri şi sâmbătă, de la ora 21.00, lucrarea artiştilor va prinde viaţă, prin video-mapare şi proiecţii video pe suprafaţa acesteia. Video-maparea şi animarea imaginii vor fi realizate de două grupuri de artişti video: Edge Mapping şi Visual Playground. U-MAN a pregătit o inaugurare inedită a lucrării, astfel că, pe parcursul serilor de vineri şi sâmbătă, într-un cort special amenajat în parcarea IULIUS MALL, sunetul şi imaginea se vor completa cu arta urbană. În plus, pentru a rămâne fideli culturii stradale, organizatorii au pregătit momente de break dance şi dj-ing, care vor avea loc vineri, de la ora 17.00, iarsâmbătă seara, muzică electronică. Vor fi prezenţi Dj Dox, Dj Grigo, Dj Undoo, Ada Kaleh, Puxumos Avram, Beat Poetry, Mike T Cans.