Preșcolarii proveniți din familiile defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 50 de lei

 

prescolari defavorizati111.000 de copii cu vârsta cuprinsă între trei şi şase ani, proveniţi din familii defavorizate, vor primi începând de la anul tichete sociale cu o valoare de minimum 50 de lei pe lună, potrivit proiectului legislativ adoptat miercuri, 7 octombrie, de plenul Camerei Deputaților. Potrivit documentului, administraţiile locale vor aplica acest proiect finanţat de la bugetul de stat, prin cote defalcate din TVA. ”Investiția în educația preșcolară de calitate are cea mai mare rată de recuperare în raport cu orice altă metodă anti-sărăcie sau de prevenire a abandonului școlar. Programul crește posibilitatea copiilor defavorizaţi de a finaliza, cel puțin, învățâmântul obligatoriu. Acest lucru presupune o rată mai mică a analfabetismului, o scădere a nivelului infracționalității şi o șansă reală la un loc de muncă în viitor”, a declarat deputatul PSD de Iași Cristina Nichita, una dintre susținătoarele proiectului „Fiecare Copil în Grădiniță”, iniţiat în 2010 de Asociaţia OvidiuRo,  care permitea acordarea tichetelor sociale, condiționată de prezența zilnică a copiilor la grădiniță, cu sprijinul autorităților locale din cele 43 de comunități și unsprezece județe în care această inițiativă a fost implementată, inițiativă care a stat la baza adoptării, miercuri, a acestei prevederi legislative de către Camera Inferioară a Parlamentului. ”După dublarea alocaţiei copiilor şi acordarea unui sprijin financiar de 42 de lei pentru 500.000 de copii aflaţi în risc de sărăcie, Guvernul Ponta continuă setul măsurilor de eradicare a pauperităţii şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii, sprijinind proiectul legislativ votat astăzi în Parlament”, a precizar deputatul ieșean, într-un comunicat de presă. (E.M.)