Primăria va relua licitația pentru achiziționarea de autobuze second hand

autobuze reluatePrimăria va relua licitația pentru achiziționarea unui număr de 15 autobuze second hand, după ce, în prima fază, valoarea ofertei depuse de unicul competitor, firma SC Unistil SRL Bârlad, a fost aproape dublă față de bugetul estimat pus la dispoziție de municipalitate. Informația a fost confirmată  de primarul interimar Mihai Chirica, miercuri, 7 octombrie, într-o conferință de presă. Pentru achiziționarea celor 15 autobuze second hand, Primăria a disponibilizat de la bugetul local suma de 1.613.000 lei, fără TVA, în timp ce SC Unistil SRL a înaintat o ofertă în valoare de 3.026.850 lei, fără TVA. Potrivit reprezentanților municipalității, conform legii, în cazul în care este depășită valaorea estimată a achiziției, licitația urmează a fi reluată la o dată care va fi anunțată ulterior. Ultima achiziție de autobuze second hand, făcută de Primărie, a avut loc în luna august 2013, când au fost cumpărate, tot de la SC Unistil SRL, 40 de autobuze, marca DAF, la prețul de circa 20.000 de euro bucata. Tot în acest an, municipalitatea ieșeană intenționează să achiziționeze și 15 tramvaie second hand, care ar urma să fie introduse pe traseul nr. 9 CUG – Gară, care va fi redeschis circulației în perioada următoare. (E.M.)