Indicele câştigului salarial real pentru luna august 2015, faţă de luna august 2014, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 113,5%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 13,5%, arată un raport al Direcției Județene de Statisitcă (DJS), dat publicității miercuri, 7 octombrie. Potrivit aceluiași document, în luna august 2015, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2.353 lei (+10,9% faţă de luna august 2014), iar cel mediu net de 1.705 lei (+11,4%); comparativ cu luna iulie 2015 s-a înregistrat o creştere de 0,2% la câştigul brut şi de 0,3% la cel net. Faţă de media pe ţară, câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna august 2015, a fost mai mic cu 6,0%. Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 31.VIII.2015 a fost de 150.378 persoane, în creştere cu 2.229 persoane (+1,5%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2014 şi cu 220 persoane comparativ cu sfârşitul lunii iulie 2015. (E.M.)