Iașul își lansează candidatura oficială la titlul de Capitală Culturală Europeană

lansare oficiala icceVineri, 9 octombrie, de la ora 16.00, în Aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare  ”Mihai Eminescu” din Iaşi va avea loc ceremonia de lansare oficială a candidaturii municipiului Iași la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Evenimentul, care marchează depunerea dosarului de candidatură pentru obținerea onorantului titlu de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, se dorește a fi o întâlnire care să reunească membrii marcanți ai comunității, oameni de cultură, reprezentanți ai mediului de afaceri, lideri politici, cetățeni de onoare ai Iașului. Printre cei prezenți la ceremonia de lansare oficială a candidaturii Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021 se vor număra primarul interimar al municipiului Iași, Mihai Chirica, președintele interimar al Consiliului Județean Iași, Victorel Lupu și directorulul artistic al proiectului “Iași – Capitală Europeană a Culturii”, Florin Cîntic. Seara va fi completată cu un concert extraordinar, susținut de formaţia Tierra sin Pan şi cvartetul The Vocals. Proiectul ”Capitală a Culturii Europene” a fost lansat în anul 1885, la inițiativa fostului ministru grec al Culturii, Lelina Mercouri, și a lui Jack Land, omologul său francez, cu scopul de a evidenţia bogăţia și diversitatea culturilor europene. Titlul de ”Capitală Culturală Europeană” este acordat de o comisie de experţi europeni, în urma evaluării dosarelor orașelor candidate. Potrivit calendarului întocmit de Comisia Europeană, în anul 2021, un oraș din România și unul din Grecia vor găzdui titlul de ”Capitală Culturală Europeană”. Data limită de depunere a candidaturilor pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021 este 10 octombrie 2015, după care va avea loc o preselecţie, urmând ca la mijlocul anului 2016 să fie anunţat oraşul câştigător. Preselecția orașelor care s-au înscris în cursă va fi făcută în perioada 7-10 decembrie 2015 de Ministerul Culturii, în calitate de autoritate naţională responsabilă de organizarea în România a competiţiei pentru titlul de Capitală europeană a culturii în anul 2021. În cadrul acestei întâlniri, juriul va evalua fiecare oraş candidat pe baza documentaţiei depuse şi a audierii în raport cu obiectivele acţiunii „Capitală europeană a culturii” şi cu criteriile menţionate în apelul pentru depunerea candidaturilor. Decizia finală în privința orașului din România care va fi propus să devină Capitală Culturală Europeană în anul 2021 va fi luată de Parlamentul European, care acceptă candidatura, respectiv Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene, care desemnează oraşul ce urmează să fie Capitală Culturală Europeană. Până acum, în cursa pentru desemnarea titlului de ”Capitală Culturală a Europei” și-au depus candidatura 11 orașe din România, respectiv București, Timișoara, Craiova Iași, Cluj, Brașov, Arad, Alba Iulia, Baia Mare, Brăila și Sfântu Gheorghe. În 2015, capitale culturale europene au fost desemnate oraşele Mons (Belgia) și Plzen (Cehia), urmând ca în 2016, titlul să revină localităților San Sebastian (Spania) și Wroclaw (Polonia). (E.M.)