”Ziua Mondială a Vederii” ar putea fi sărbătorită și în România

ziua vederiiÎn fiecare an, pe data de 8 octombrie, în lume este sărbătorită ”Ziua Mondială a Vederii”, pentru a atrage atenţia asupra numărului crescut de pacienţi cu afecţiuni oftalmologice, dar şi asupra necesităţii şi importanţei controlului medical periodic în scopul prevenirii şi tratării eficiente a acestor afecţiuni. Tema ediție din acest an a ”Zilei Mondiale a Vederii” este “Sănătate oculară pentru toţi”, slogan care subliniază importanţa sănătăţii oculare la nivel mondial şi, în acelaşi timp, promovează accesul egal la tratament. ”Ca medic oftalmolog, dar şi deputat – secretar al Comisiei pentru sănătate şi familie, am iniţiat o serie de demersuri parlamentare (interpelări, întrebări, declaraţii politice şi propuneri legislative), dar şi numeroase campanii de screening oftalmologic în vederea promovării şi conştientizării importanţei prevenţiei şi tratamentului adecvat al afecţiunilor oftalmologice.   Dat fiind faptul că România este una dintre ţările care nu marchează în mod oficial Ziua Mondială a Vederii la nivel naţional, am iniţiat o propunere legislativă care să ofere cadrul legal corespunzător desfăşurării acestui eveniment în România, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii orbirii în rândul populaţiei din ţara noastră”, a declarat deputatul UNPR de Iași Camelia-Margareta Bogdănici.      În acest moment, toate statele membre OMS au adoptat un ”Plan de Acțiune Globală” care vizează îmbunatățirea sănătății vederii la nivel mondial (“Universal Eye Health”) pentru următorii cinci ani. Planul are drept obiectiv ca, până în anul 2019, să reducă cu 25% prevalența tulburărilor vizuale și a orbirii tratabile față de anul 2010, considerat an de referință pentru evaluarea programului.

”Ca medic oftalmo-pediatru am subliniat de nenumărate ori necesitatea prevenţiei ambliopiei la copil (“ochiul leneş”), afecţiune deseori diagnosticată mult prea târziu şi care determină o integrare şcolară şi, ulterior, profesională deficitară. Conform datelor Societăţii Europene de Oftalmologie, cataracta reprezintă cauza a 51% din cazurile de orbire la nivel european. În ultimii ani, numărul intervenţiilor chirurgicale privind cataracta a crescut foarte mult în România. Din acest motiv, am solicitat Ministerului Sănătăţii introducerea unui Program național de prevenire și tratament al cataractei”, a adăugat Camelia-Margareta Bogdănici. (E.M.)