Rectorul Universității „Politehnica” din București, Mihnea Costoiu, salută activitatea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, de Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului. „Printre subiectele istorice aparținând secolului XXI, Holocaustul reprezintă o temă de strictă actualitate, atât prin valențele sale educative, cât și prin cele civice și morale. Cunoașterea adevăratelor sale dimensiuni este esențială pentru educația în spirit democratic și tolerant a tinerei generații. Doresc să putem aborda în mod adecvat diferitele tipuri de problematici cu care ne confruntăm la nivel global, incluzând aici, aspectele referitoare la drepturile omului și libertățile civile, promovarea egalității de șanse, precum și combaterea oricărei forme de discriminare”, afirmă rectorul potrivit unui comunicat al Politehnicii remis, sâmbătă, AGERPRES. Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului marchează anul acesta împlinirea a 10 ani de la deschiderea oficială a Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care, timp de un deceniu, a contribuit la întregirea cunoașterii Holocaustului și la conservarea patrimoniului spiritual creat de fenomenul istoric. În luna aprilie Universitatea „Politehnica” din București a găzduit o expoziție de pictură, ce a reunit lucrările unor tineri artiști, participanți la tabăra de creație intitulată „Cum a fost posibil?”, organizată anual de către Institutul „Elie Wiesel”, menită să comemoreze victimele unor orori petrecute cu mai bine de șapte decenii în urmă.