INS: Preţurile de consum au CRESCUT în septembrie cu 0,26%. Rata anuală a inflaţiei s-a plasat la -1,7%

preturiRata anuală a inflaţiei a fost în septembrie de -1,7%, revenind la nivelul din iulie, după ce în august s-a adâncit la -1,9%, pe fondul creşterii preţurilor de consum cu 0,9% la alimente şi cu 0,1% la servicii în cursul lunii septembrie, potrivit datelor INS.Măsurată prin indicele armonizat al preţurilor de consum, rata anuală a inflaţiei s-a situat la -1,5%.„Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2014 – septembrie 2015) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2013 – septembrie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,0%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 0,2%”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).În septembrie, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este de 38,8%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0-2,5% deţin o pondere de 34,1%, iar mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% reprezintă 27,1%.Faţă de august, preţurile de consum au crescut cu 0,26% în septembrie, susţinute de avansul cu 0,9% al preţurilor la alimente şi cu 0,13% al tarifelor serviciilor, în timp ce mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,15%.Cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 21,3%, legumele şi conservele din legume (+7,9%), ouăle (+4,15%) şi citricele şi alte fructe meridionale (+4%). Pe de altă parte, cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu 1,8%.Dintre mărfurile nealimentare, mobila a consemnat cea mai mare creştere de preţuri, de 0,5%, urmată de confecţii, cu 0,37%, îmbrăcăminte şi articole de menaj, cu circa 0,3% fiecare. În schimb, combustibilii s-au ieftinit cu 1,36%, iar articolele medicale şi medicamentele cu 0,02%.La servicii, transportul urban s-a scumpit cu 0,3%, iar categoria „alte servicii” a înregistrat o creştere a tarifelor cu 0,9%.Rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ în iunie, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, la -1,6%, după ce preţurile au fost mai mici cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la 1 iunie.BNR a revizuit în jos, la începutul lunii august, prognoza pentru rata anuală a inflaţiei, la -0,3% pentru finele acestui an şi la 0,7% până la sfârşitul anului viitor, cu 0,5 puncte procentuale, respectiv 1,2 puncte în scădere faţă de proiecţia anterioară, urmând să intre în interiorul intervalului din jurul ţintei în T1 2017.