INS: Sporul natural a fost pozitiv în luna august, de 1.774 de persoane

Sporul natural a fost pozitiv în luna august 2015, de 1.774 persoane (născuții-vii având un excedent față de decedați), la fel ca în luna iulie, reiese din datele publicate luni de Institutul Național de Statistică. luna august s-a înregistrat nașterea a 21.051 copii, cu 511 mai mulți copii decât în luna iulie 2015. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna august a fost de 19.277, cu 1.149  mai puține decât în luna iulie 2015. Sporul natural a fost pozitiv în luna august, de 1.774 persoane (născuții-vii având un excedent față de decedați), la fel ca în luna iulie’, se menționează în comunicat. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna august a fost de 122, în scădere cu 15 față de luna iulie 2015 (137 decedați sub 1 an), se mai arată în comunicat. Comparativ cu luna august 2014, numărul născuților-vii a fost mai mare cu 5.151 în luna august 2015, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 53 mai mare. Pe de altă parte, în luna august 2014 sporul natural a fost negativ (-3.324 de persoane), iar numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 24 mai mare decât în luna august 2015. În august 2015, numărul căsătoriilor și numărul divorțurilor înregistrate au crescut față de luna precedentă. ‘La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna august 22.701 căsătorii, cu 4.910 mai multe decât în luna iulie 2015. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.373, cu 144 mai multe decât în luna iulie’, se menționează în comunicatul INS. În urmă cu un an, numărul căsătoriilor a fost cu 1.396 mai mare decât în august 2015, iar numărul divorțurilor cu 899.