Înscrieri la cursul ,,Consilier pentru dezvoltare personală”

Centrul de Dezvoltare Personală și Formare Profesională din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează, începând cu data de 20 octombrie 2015, cursul ,,Consilier pentru dezvoltare personală”.Acest curs se adresează absolvenților de studii superioare cu diplomă de licenţă care sunt  interesați să dobândească sau să îşi dezvolte abilităţile de consilier pentru dezvoltare personală, interesați de o carieră în resurse umane, organizaţii diverse în care se dezvoltă programe de consiliere.În cadrul acestui curs participanții acumulează informaţii şi îşi dezvoltă deprinderi esenţiale pentru îndrumarea clienților în diferite procese de dezvoltare personală.Cursul presupune un număr de 60 de ore: 12 ore – partea teoretică și 48 de ore – partea practică ce constă în activităţi practice asistate de lectori şi elaborarea unui portofoliu de lucrări corelate subtemelor de curs.Pentru prima serie mai sunt 5 locuri disponibile.Persoanele interesate de acest curs se pot înscrie pe baza unui dosar ce va conține :

  • certificatul de naștere (copie)
  • certificatul de căsătorie (copie)
  • cartea de identitate (copie)
  • diploma de bacalaureat / licență / adeverință de absolvire a facultății (copie)
  • chitanța pentru plata taxei de înscriere (se achită în contul din Trezorerie)
  • fișa de înscriere (se completează la Centrul de Dezvoltare Personală și Formare Profesională)

Mai multe informații sunt publicate la adresa: http://www.uaic.ro/studii/alte-programe-academice/centrul-de-dezvoltare-personala-si-formare-profesionala/consilier-pentru-dezvoltare-personala