Părinții copiilor romi vor putea depune plângeri dacă vor constata că sunt victimele segregării

Părinții de etnie romă care constată că propriii copii sunt victime ale segregării vor putea depune plângeri la sediile a cinci organizații neguvernamentale și la Centrul de Advocacy și Drepturile Omului, grație proiectului „Școală pentru toți copiii”, finanțat prin granturi europene. Oana Preda, director al Centrului de Resurse pentru Participare Publică, partener în proiect, a afirmat, luni, că proiectul va oferi un sistem online de monitorizare a segregării școlare, care urmează să fie implementat de cinci organizații neguvernamentale locale, acestea contribuind la colectarea datelor din 500 de unități de învățământ din județele Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. „Datele introduse în sistemul online vor genera rapoarte de cercetare și o hartă a segregării, un instrument online interactiv, care va fi disponibil în anul 2016. Vor fi furnizate date despre gradul de pregătire a cadrelor didactice, cum sunt integrați și în ce măsură există incluziune a copiilor romi”, a precizat Oana Preda. Potrivit Băncii Mondiale, în România sunt foarte multe grădinițe în care sunt înscriși în totalitate copii de etnie romă, iar UNICEF susține că o treime dintre copiii preșcolari învață în grădinițe segregate. Cerasela Bănică, coordonator de proiect, a declarat pentru AGERPRES că proiectul urmărește să creeze un sistem online cu indicatori de monitorizare a segregării pentru a evalua calitatea actului educațional în școlile segregate. „Cea mai răspândită formă de segregare este cea rezidențială, însă vrem să știm acolo calitatea învățământului comparativ cu alte școli. Vom face acțiuni la nivel local, campanii de dezbatere, vom propune modificări legislative la actele care privesc segregarea, că sunt o serie de goluri, vrem ceva concret, campanii de informare”, a spus Cerasela Bănică, menționând că în legislație nu se menționează clar care sunt sancțiunile ce se aplică în caz de segregare. Proiectul „Școală pentru toți copiii” este derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului și Centrul de Resurse pentru Participare Publică, în perioada aprilie 2015 — aprilie 2016, și are o finanțare de 146.275 euro.