SCANDALUL VOLKSWAGEN: BEI ar putea cere companiei să îi returneze împrumuturile

Volkswagen-Car-LogoBanca Europeană pentru Investiţii (BEI) va analiza dacă Volkswagen i-a folosit împrumuturile pentru a trişa la testele emisiilor poluante ale vehiculelor diesel şi i-ar putea cere să returneze banii, a declarat directorul general al BEI, Werner Hoyer, unei publicaţii germane, transmite Reuters.”BEI ar putea fi afectată de scandalul emisiilor, pentru că trebuie să respectăm anumite ţinte de mediu, atunci când acordăm împrumuturile” a afirmat Hoyer.el mai mare producător auto din Europa a admis că a trişat în timpul testelor de emisii din SUA, iar ulterior a recunoscut că 11 milioane de vehicule la nivel mondial au fost dotate cu un soft ilegal, în acest scop.BEI a acordat VW împrumuturi în valoare de aproximativ 6,4 miliarde de euro, din 1990, între altele pentru dezvoltarea de motoare cu emisii reduse şi pentru înfiinţarea de fabrici în America de Sud, potrivit Sueddeutscche Zeitung.Dintre aceste împrumuturi, circa 1,8 miliarde de euro sunt în derulare.BEI va efectua „investigaţii amănunţite” referitoare la destinaţia fondurilor, a spus Hoyer, prezent la reuniunea FMI de la Lima, Peru.Hoyer a arătat că dacă fondurile au fost folosite pentru ale scopuri decât cele prevăzute, BEI ar putea decide să ceară returnarea acestora. El a adăugat că este foarte dezamăgit de VW şi că relaţia BEI cu producătorul auto va fi puternic afectată de scandal.Grupul german a alocat 6,5 miliarde de euro în trimestrul al treilea pentru acoperirea costurilor rechemării a circa 11 milioane de vehicule diesel la nivel mondial, în 2016, pentru înlocuirea softului ilegal.