Actorii Vasile Muraru și Alexandru Arșinel s-au înscris marți în Uniunea Națională pentru Progresul României, informează un comunicat transmis AGERPRES. ”UNPR este un partid al ușilor deschise și își dorește ca tot mai multe personalități să se implice activ în viața politică, sprijinind interesul național și valorile naționale românești. Prin mesajul său, UNPR își propune să atragă specialiști din cât mai multe domenii de activitate, de la economie la cultură și de la mediul academic la cel sportiv. România are profesioniști și oameni de valoare în toate aceste domenii, iar partidele trebuie să apeleze în primul rând la experiența și la cunoștințele lor atunci când iau decizii. UNPR va continua această politică de deschidere și va încerca să aducă în echipa sa oameni de valoare, din cât mai multe domenii de activitate”, se arată în comunicatul citat.