Breaking News

Proiect educațional, inițiat de E.ON România în trei colegii tehnice din județele Iași, Bacău și Suceava

proiect educational treiAnual, aproximativ 300 de elevi de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din Iaşi, Colegiul Tehnic de Comunicaţii “Nicolae Vasilescu Karpen” din Bacău şi Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu” din Suceava vor învăţa şi îşi vor forma deprinderi privind siguranţa şi securitatea muncii în meseria de electrician. Specialiştii E.ON, împreună cu cadrele didactice, îi vor instrui despre utilizarea corectă a echipamentelor de protecţie a muncii, despre instrumentele şi echipamentele specifice domeniului energetic, precum şi despre instalaţiile electrice şi pericolele care pot apărea dacă nu sunt respectate regulile de protecţie a muncii. Prin aceste parteneriate este creată o legătură durabilă şi eficientă între instituţiile de învăţământ de profil şi compania E.ON, astfel încât viitori specialişti din domeniul energetic să beneficieze de o instruire adecvată. ”Ne simţim responsabili faţă de modul în care se formează viitorii specialişti, iar creşterea calităţii serviciilor energetice depinde şi de nivelul de conştientizare şi pregătire privind securitatea şi sănătatea în muncă”, a declarat Livioara Şujdea, director general adjunct E.ON Energie România. În fiecare din şcolile partenere, compania E.ON a realizat câte un ”Laborator de siguranţă”, cu dotările necesare: mobilier (mese, scaune), tehnică IT (laptop-uri cu software-ul necesar), echipament individual de protecţie (căşti, mănuşi/cizme electroizolante, salopete, echipament de lucru la înălţime), material didactic (manechin, indicatoare de securitate, afişe), pentru ca instruirea viitorilor electricieni să fie realizată într-un mediu cât mai real şi profesional. Astfel, sunt create condiţiile necesare dezvoltării unei culturi a securităţii muncii încă de pe băncile şcolii, având conturate premisele unui comportament responsabil, cu “toleranţă 0“ faţă de abaterile de la normele de siguranţă. „Prin intermediul acestui parteneriat se asigură pregătirea profesională de calitate a elevilor noștri prin corelarea obiectivelor educaționale cu cadrele europene de instruire și pregătire profesională, de asemenea se asigură un învățământ centrat pe dezvoltarea competențelor profesionale și transferabile pe care E.ON Romania le-a implementat în cadrul companiei sale” a precizat prof. dr. Mihaela-Narciza Cadiș, directorul Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Iași. În perioada următoare, E.ON va continua dotarea unităţilor de învăţământ cu echipamente utilizate în reţelele de distribuţie a energiei electrice, ce pot fi folosite în scop didactic, iar elevii vor putea desfăşura stagii de practică împreună cu angajaţii companiei. În ultimii ani, E.ON România a derulat numeroase proiecte pentru facilitarea accesului copiilor la educaţie, reducerea ratei absenteismului şcolar, precum şi acordarea de burse pentru elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură. De la intrarea pe piaţa locală, în urmă cu zece ani, compania a susţinut cu aproape 3,5 milioane de euro domeniul educaţiei, în total investind peste 7,8 milioane de euro în proiecte de responsabilitate corporatistă destinate comunităţilor unde este activă. (E.M.)