În perioada 15-21 octombrie în R. Moldova se va desfăşura Campania naţională „Săptămîna de luptă împotriva traficului de fiinţe umane” cu genericul „10 ani ai Convenţiei Consiliului Europei privind Lupta Împotriva Traficului de Fiinţe Umane”, informează MOLDPRES.
Evenimentul are loc pentru al patrulea an consecutiv în contextul marcării zilei de 18 octombrie – Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane. Campania este organizată de Secretariatul permanent al Comitetului Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane (TFU), în colaborare cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi partenerii de implementare a politicilor naţionale antitrafic.În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc astăzi la Chişinău viceministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei Nighina Azizov a menţionat că în perioada 15-21 octombrie vor fi organizate o serie de evenimente, menite să informeze şi să sensibilizeze societatea despre riscurile şi consecinţele traficului de fiinţe umane prin abordarea temelor ce ţin de mecanismele naţionale legale şi instituţionale în domeniul combaterii TFU, inclusiv a accesului la justiţie şi rolul ONG-urilor în acest domeniu.„Traficul de fiinţe umane este un fenomen ruşinos şi degradant. Pentru noi este foarte important de a coopera cu societatea civilă pentru a combate acest fenomen. Noi am creat sistemul naţional de referire, care oferă asistenţă victimelor traficului de fiinţe umane şi contribuie ca acestea să fie integrate în societate”, a constatat Nighina Azizov.Potrivit şefului Secţiei combaterea traficului de fiinţe umane a Procuraturii Generale Eduard Bulat, în ţara noastră avem o legislaţie care permite ca organele de drept să contracareze acest fenomen.În cadrul „Săptămînii Antitrafic” va fi prezentat raportul de analiză strategică „Monitorizarea situaţiei privind traficul de fiinţe umane – analiza stării şi dinamicii infracţionale pentru anul 2014”. De asemenea, va fi organizată expoziţia de artă privind marcarea Zilei Europene Antitrafic la Chişinău, Bălţi şi Cahul, în cursul căreia tinerii din întreaga ţară vor prezenta obiecte de artă reflectînd tematica TFU.Totodată, vor avea loc prelegeri publice susţinute de studenţi ai facultăţilor de drept şi de relaţii internaţionale, tineri din licee şi voluntari din domeniu.