Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat la Festivalul de la Salonic (6 – 15 noiembrie), în cadrul secțiunii Balkan Survey, anunță organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care au dedicat cineastului român o amplă retrospectivă chiar în ediția din acest an, care a avut loc în luna iunie.Potrivit unui comunicat de presă transmis joi AGERPRES, curatorul Dimitris Kerkinos, unul dintre cei peste 800 de invitați ai TIFF 2015, a descoperit la Cluj filmele lui Mircea Danieluc și astfel a decis să organizeze un nou eveniment care să contribuie la redescoperirea și revitalizarea operei sale. Mircea Daneliuc va fi de asemenea prezent la proiecțiile de la Salonic.Festivalul Internațional de Film de la Salonic, ajuns la cea de-a 56-a ediție, este unul dintre cele mai mari din Europa. Selecția cuprinde câteva dintre cele mai noi și mai apreciate filme din întreaga lume, iar numeroase personalități au fost celebrate în cadrul unor retrospective.’Unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști, a cărui operă din anii ’80 și din perioada post-comunistă rămâne cvasi-necunoscută în afara granițelor propriei sale țări. Filmele sale subversive, care sfidau cenzura comunistă, sunt realiste, pline de umor negru ș satirizează necruțător societatea’, se arată în descrierea retrospectivei, citată de comunicatul TIFF.La festivalul de la Salonic publicul va avea ocazia să urmărească câteva din filmele semnate de Mircea Daneliuc, respectiv ‘Cursa’ (1975), ‘Vânătoarea de vulpi’ (1980), ‘Probă de microfon’ (1980), ‘Croaziera’ (1981), ‘Iacob’ (1988), ‘Patul conjugal’ (1993), ‘Această lehamite’ (1994), ‘Senatorul melcilor’ (1995) si scurtmetrajul ‘Dus-întors’ (1972).Născut în 1943 în Hotin, azi Ucraina, Daneliuc a urmat inițial studii de filologie, apoi a absolvit cursurile de regie de film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1972. Portofoliul său cuprinde 17 lungmetraje, dintre care 16 semnate și în calitate de scenarist, 11 apariții ca actor, opt piese de teatru scrise și patru regizate, romane și volume de proză scurtă.Filmele sale au fost proiectate în marile festivaluri: ‘Cursa’ a rulat la Belgrad, Cairo, New Delhi, Moscova, Barcelona, ‘Senatorul melcilor’ a concurat pentru Palme d’Or; ‘Glissando’ a fost selecționat la Veneția; ‘Vânătoarea de vulpi’, ‘Iacob’ și ‘Patul conjugal’ au participat la Berlin, iar ‘Probă de microfon’ a fost prezentat la Atena, Los Angeles si Roma. ‘Iacob’ a primit și două nominalizări la premiile Academiei Europene de Film, pentru Cel mai bun film și Cel mai bun actor (Dorel Vișan), în 1988.