Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a cerut joi țărilor din Uniunea Europeană să continue să lucreze împreună pentru a gestiona cea mai gravă criză a imigranților de la cel De-al Doilea Război Mondial și a salutat eforturile blocului european de a gestiona ceea ce a numit un fenomen global, relatează Reuters.’Sper că UE și de asemenea Italia continuă să manifeste solidaritate globală’, a declarat secretarul general al ONU într-un interviu pentru ziarul italian Corriere della Sera.
‘Acest subiect este important în primul rând pentru Europa și sunt încurajat să văd primele acorduri în UE privind relocarea refugiaților în diferite țări… migrația este acum un fenomen global’, a apreciat responsabilul ONU.
Ban a făcut aceste declarații înaintea unui summit al liderilor UE, ce va avea loc joi și vineri la Bruxelles, al patrulea în șase luni ce va fi dominat de situația a peste jumătate de milion de persoane care au venit în Europa în acest an, fugind din calea războiului și a sărăciei din Africa, Asia și Orientul Mijlociu.
Italia a trimis un grup de solicitanți de azil în Suedia săptămâna trecută, în contextul unui program de relocare al UE ce vizează diminuarea poverii asupra statelor de la graniță.
Ban, care urmează să se adreseze parlamentului de la Roma, joi, a cerut de asemenea israelienilor și palestinienilor să revină la masa negocierilor fără întârziere, afirmând că s-a adresat liderilor din ambele tabere în ultimele zile. ‘S-a creat o situație nesustenabilă, o recrudescență a violențelor care provoacă îngrijorare (…) Încerc să-i aduc înapoi la convorbiri’, a spus el.