Virusul Ebola poate persista cel puțin nouă luni în sperma unor supraviețuitori ai infecției, a indicat un studiu publicat miercuri și citat de AFP.Rezultatele preliminare ale studiului efectuat pe 93 de voluntari de sex masculin, din Sierra Leone, cu vârsta de peste 18 ani, apar în publicația medicală americană New England Journal of Medicine.
Cei 93 de participanți au oferit probe de spermă o perioadă de 2-10 luni de la debutul infectării, iar sperma a nouă dintre bărbații investigați în primele trei luni a fost testată pozitiv cu Ebola.
Peste jumătate din subiecții (26 din 40) ale căror probe de spermă au fost analizate la 4-6 luni de la boală au fost testați pozitiv cu Ebola.
În cazul a 26% dintre participanții (11 din 43) a căror spermă a fost testată la 7-9 luni de la infecție, testele au ieșit în continuare pozitive, indică cercetarea realizată de Ministerul Sănătății din Sierra Leone, OMS și Centrele federale americane pentru controlul și prevenirea Bolilor (CDC).
„Acest studiu (…) ne amintește că, deși numărul de cazuri de Ebola continuă să scadă, supraviețuitorii și familiile lor se confruntă încă cu efectele bolii”, a precizat într-o declarație Bruce Aylward, responsabilul cu lupta împotriva Ebola din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Potrivit sursei citate, este vorba despre prima cercetare de acest tip realizată pe termen lung, care relevă că fragmente ale virusului pot rămâne permanent în corpul persoanelor vindecate, ceea ce în cazul bărbaților reprezintă un risc pentru partenere, care s-ar putea contamina.
Ebola — amintește AFP — a devastat trei țări din Africa de Vest (Sierra Leone, Liberia și Guineea) de la sfârșitul anului 2013, infectând aproape 25.000 de persoane și soldându-se cu peste 11.000 de morți.
Rezultatele acestui studiu provoacă noi îngrijorări în contextul în care pentru a doua săptămână consecutiv nu au existat cazuri noi de infecție raportate la OMS.