Forumul naţional „Stop gripa” – Vaccinarea: act de prevenţie obligatoriu sau recomandat?

Asociaţia Pro Imunizare în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie şi cu sprijinul Biroului din România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au organizat cea de-a patra ediţie a Forumului Naţional STOP GRIPĂ, o dezbatere cu tema „Vaccinarea în România: act de prevenţie obligatoriu sau recomandat?”

Profesionişti în domeniul medical, oficiali din domeniul sănătăţii şi reprezentanţi ai societăţii civile au adus în discuţie necesitatea existenţei unui cadru legislativ care să reglementeze procesul de vaccinare şi au prezentat pericolele ce pot apărea în lipsa unui program de vaccinare coerent. De asemenea, aflându-ne la debutul unui nou sezon gripal, au fost prezentate recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în ceea ce priveşte virusurile circulante şi compoziţia vaccinului gripal, iar Ministerul Sănătaţii a anunţat începerea campaniei gratuite de vaccinare antigripală începând cu luna octombrie, fără să existe decalaje generate de procesul de achiziţie al vaccinului.

Avem sau nu nevoie de o lege a vaccinării?

La iniţiativa Ministerului Sănătăţii, o echipă interdiciplinară lucrează la elaborarea unui proiect legislativ care să reglementeze procesul de imunizare în România, acesta urmând să fie făcut public în luna noiembrie şi

apoi supus dezbaterii publice. Experţi din domeniul sănătăţii publice – medici de familie, pediatrii, epidemiologi – alături de jurişti, psihologi şi reprezentanţi ai instituţiilor publice din România, lucrează la un proiect de lege prin care statul român îşi asumă responsabilităţi şi îşi propune să pună la dispoziţia populaţiei informaţii corecte legate de procesul de vaccinare şi vaccinuri.

“România are în acest moment o schemă de vaccinare în concordanţă cu a celorlaltor ţări europene, în timp ce societatea este împărţită în mai multe categorii: cei care ştiu despre vaccinare şi importanţa ei, cei care sunt neîncrezători pentru că nu au toate informaţiile şi antivacciniştii, într-un procent mic, dar foarte vocali. Aceştia din urmă sunt cei care pun la îndoială drepturile oamenilor, iar în Constituţia României, statul este obligat să asigure sănătatea populaţiei. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a bolilor, “ a declarat Amalia Şerban, Director General Adjunct, Direcţia Generală Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii.

Prin acest proiect de lege, este pentru prima dată când statul îşi asumă alocarea  unui suport social, financiar şi uman în cazul posibilelor reacţii adverse apărute post vaccinare. Proiectul îşi mai propune să reglementeze şi procedurile administrative de achiziţie a vaccinurilor, în prezent acestea nepermiţând crearea unui stoc de vaccin.

“Sancţiunile în cazul refuzului vaccinării sunt încă în discuţie şi nu constituie esenţa proiectului de lege. Ne-am propus să oferim trei lucruri: vaccin, informaţie şi responsabilitate. Proiectul de lege este rezultatul unor opinii bazate pe experienţă şi va fi pus în dezbatere publică”, a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Preşedinte al Societăţii Române de Microbiologie, Membru în Comitetul Permanent al Biroului Regional al OMS Europa.

Vaccinarea – act de prevenţie opţional sau obligatoriu?

Statisticile din ultimii ani au arătat o scădere considerabilă a ratei imunizării prin vaccinare atât în rândul adulţilor, dar mai ales în rândul copiilor. Scăderea numărului de copii vaccinaţi în România reprezintă un semnal de alarmă atât pentru specialişti, cât şi pentru autorităţi. Opinia comună formulată de specialişti indică necesitatea informării corecte şi obiective a părinţilor, aceştia trebuind să conştientizeze şi să îşi asume riscurile la care îşi expun copiii.

“Ne dorim ca acest set de vaccinuri de bază, care protejează împotriva unor boli mortale sau invalidante,  să fie obligatorii, cu excepţia copiilor care prezintă contraindicaţii, iar asumarea din partea autorităţilor să se manifeste pe mai multe paliere: asigurarea la timp a vaccinului, informarea corectă, responsabilizarea personalului medical, asumarea oricăror consecinţe ce rezultă din administrarea vaccinului. Şi vaccinul, ca şi orice alt medicament, poate să dea complicaţii nedorite, însă este o situţie extrem de rară. O reacţie gravă poate fi înregistrată una la un milion şi nu suportă comparaţie cu ce s-ar putea întâmpla dacă un milion de copiii s-ar îmbolnăvi de rujeolă. Am avea sute de decese”, a menţionat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

Statistici – Gripa nu este o boală banală!

Conform statisticilor, Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Dr. Adriana Pistol, a atras atenţia asupra creşterii incidenţei cazurilor de gripă de la un an la altul, în timp ce procentul de vaccinare este în continuă scădere.

Anul trecut, cele mai multe cazuri de gripă s-au înregistrat la categoria de vârstă 15 – 49 de ani, respectiv 42%, reprezentând tineri activi şi adulţi sănătoşi. 38% dintre cazurile de gripă au fost internate, acest procent fiind un indicator al severităţii bolii şi al costurilor rezulte din spitalizare.

„Virusul gripal este jucăuş şi nu ne lasă să ne plictisim. Anul trecut a fost unul liniştit din punctul de vedere al impactului naţional. Rata de acceptare a vaccinării nu este una încurajatoare şi ne va fi greu să putem controla la un moment dat o evoluţie epidemică. Rolul nostru este acela de a încuraja vaccinarea. Anul trecut au fost consemnate 4.500 de cazuri de gripă, de 3,5 ori mai multe cazuri decât în sezonul trecut, “ a declarat Dr. Adriana Pistol.

Doar 500.000 de doze de vaccin gripal achizionate de Ministerul Sănătăţii pentru 2015

Prevenţia rămâne un act medical de bază în menţinerea sănătăţii, iar gripa este o boală extrem de contagioasă ce nu trebuie subestimată.

“Scăderea numărului de doze de vaccin gripal achiziţionate de Ministerul Sănătăţii în ultimii şapte-opt ani, de la 2,7 milioane de doze de vaccin, la doar 500.000 de doze, nu reflectă lipsa de interes a Ministerului, ci demonstrează scăderea interesului în ce priveşte vaccinarea antigripală. Pentru o ţară cu aproximativ 20 de milioane de locuitori cum este România, un minimum necesar de doze de vaccin, care să protejeze în cazul unei epidemii, este de 3 milioane de doze”, a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

Sezonul gripal 2015 – 20016

Comform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), compoziţia vaccinulul antigripal pentru sezonul 2015 – 2016 este:  A/California/7/2009 (H1N1) – aceeaşi tulpină ca şi anul trecut  – , A/Switzerland/9715293/2013 (H3N2) – tulpină nouă şi B/Phuket/3073/2013 –  tulpină nouă .

„Este important să conştientizăm faptul că vaccinarea antigripală este esenţială pentru categoriilor aflate la risc. Pacienţii cu diabet zaharat au risc crescut de complicaţii datorate gripei, anual fiind înregistrate între 10.000–30.000 de decesele determinate de pneumonia asociată gripei. Rata de deces la diabetici creşte cu 5–15% în timpul epidemiilor de gripă. Gripa este asociată şi cu complicaţii cardio-vasculare severe: infarctul miocardic acut (IMA), accidentul vascular cerebral (AVC) şi moartea subită, “ a declarat Prof. Dr. Victoria Aramă, medic primar boli infecţioase la INBI „Prof. Dr. Matei Balş”.

Vaccinarea gravidelor rămâne o prioritate

Anul trecut, au fost înregistrate 40 de decese din cauza gripei, 20% fiind persoane tinere, printre acestea şi gravide. “Aceste decese ar fi putut fi evitate. Gravidele sunt în grup de risc şi au asigurată gratuitate la vaccinare din partea statului. Gripa nu este o boală banală, ea poate fi cauză de deces şi la persoanele tinere, perfect sănătoase anterior. Medicii ginecologi trebuie să recomande cu mai multă fermitate vaccinarea în timpul sarcinii, mă refer la vaccinul gripal şi cel diftero-tetano-pertussis,” a menţionat Conf. Univ. Dr . Daniela Piţigoi, INBI „Prof. Dr. Matei Balş”.

Copiii au dreptul la viaţă şi supravieţuire

Pentru a identifica cele mai bune soluţii pro vaccinare, specialiştilor li s-au alăturat reprezentanţi ai societăţii civile, Dr. Cornelia Scărlătescu Paraschiv, Manager Programe de Sănătate, Fundaţia World Vision România şi George Roman, Director de Programe, Organizaţia Salvati Copiii.

“Este foarte greu de dărâmat o mentalitate greşită, dacă nu o faci prin intermediul legii. Salvati Copiii consideră că este nevoie de o lege care să aducă mai multă claritate şi în ce priveşte autoritatea părintească. Dreptul la viaţă şi supravieţuire este absolut, iar copiii au dreptul la viaţă şi supravieţuire, iar aceste lucruri pot fi asigurate prin vaccinare şi îngrijire medicală, “ a declarat George Roman.

“Jumătate din copiii României sunt la ţară. De 25 de ani programele World Vision susţin comunităţile din mediul rural, intervenind cu precădere în comunităţile sărace. 28 de judeţe din România au fost incluse în programe ce au vizat sănătatea copiilor. “Şcoala parinţilor” este un program  care a vizat peste 4.000 de mame, acestea fiind educate şi informate în ce priveşte sănătatea şi educaţia copiilor. În urma acestora s-a observat o schimbare de mentalitate şi s-a constatat creşterea gradului de acceptare a vaccinării în mediul rural,” a declarat Dr. Cornelia Scărlătescu Paraschiv.

Invitatul special al acestui eveniment, Prof. Univ. Dr. Manolis Galanakis, Şeful Secţiei de Pediatrie de la Spitalul Universitar din Heraklion, a vorbit despre modelul de vaccinare grecesc şi nevoia de imunizare a personalului medical, între obligativitate legală şi responsabilitate etică.

Medicul de familie – principalul vaccinator

“În orice sistem de sănătate care respectă pacientul, medicul de familie este interfaţa primară şi principalul vaccinator. Cabinetul medicului de familie este locul în care familia este consiliată. 55,7% dintre medicii de familie s-au confruntat cu întreruperea totală sau parţială a schemei naţionale de vaccinare. Sursele neautorizate de informare sunt cauza principală a scăderii ratei de vaccinare,” a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, Coordonator al Grupului de Vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF)

Vaccinarea copiilor  rămâne o prioritate!

Conf. Dr. Monica Luminos, Medic primar boli infecţioase, INBI “Prof. Dr. Matei Balş”, Şef secţie terapie intensivă copii, a accentuat faptul că, în faţa gripei, copiii sunt cea mai vulnerabilă categorie, iar costurile  rezultate din spitalizarea copiilor nevaccinati nu trebuie ignoarate. Spre exemplu, şapte zile de spitalizare pentru un copil diagnosticat cu tetanos şi tratat într-o secţie de terapie intensivă costă 10.000 de euro. “Anul trecut am avut aproximativ 100 de cazuri de gripă spitalizate, dintre care unele au fost tratate în terapie intensivă. Costul a fost de 1.500 – 2.000 de euro pentru o zi de spitalizare. Şi am avut situaţii în care spitalizare a durat şi 30 de zile.Cred ca este mai eficient, din toate punctele de vedere, să vaccinăm copiii”, a declarat Conf. Dr. Monica Luminos.

În pofida disponibilităţii unor vaccinuri eficiente, gripa continuă să fie o problemă de sănătate publică semnificativă. Vaccinarea este cea mai eficientă şi sigură metodă de profilaxie a gripei.

„Aparent banală, gripa este foarte activă. Copiii au rata cea mai înaltă de complicaţii, în vreme ce adulţii au rata cea mai mare de deces,” a menţionat  Dr. Oana Falup Pecurariu, Spitalul Clinic de Copii Braşov, Facultatea de Medicină, Univ. Transilvania.

Responsabilitatea este una împărţită între medic şi pacient, consideră Dr. Valeria Herdea, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie (AREMPF):  „Când consulţi un pacient, ai responsabilitatea să-i dai informaţia. Este primul pas. Apoi, acesta sedimentează, conştientizează. Mai trebuie că şi pacientul să-şi dorească să fie partener de discuţie. Gripa este un semnal de alarmă. Dorinţa mea este să nu ne manifestăm sezonier în ce priveşte vaccinarea.”

Pentru mai multe referinţe şi filmul complet al Forumului Stop Gripa, accesaţi www.stopgripa.ro, www.proimunizare.ro, http://www.who.int/en