OMV Petrom pregăteşte vânzarea singurului parc eolian deţinut în România, din Dobrogrea, cu o capacitate de 45 MW, în cadrul strategiei de renunţare la afacerile care nu au legătură cu operaţiunile de bază, pe fondul preţului scăzut al petrolului, au declarat două persoane apropiate situaţiei.Vânzarea parcului eolian, finalizat în 2011 la un cost de 90 de milioane de euro, face parte dintr-un plan mai amplu de reducere a cheltuielilor, au arătat sursele citate de Bloomberg.Reprezentanţii OMV, compania mamă a Petrom, au refuzat să comenteze.”La începutul lui 2015, compania a anunţat o serie de măsuri ca răspuns la mediul dificil creat de preţul petrolului, inclusiv optimizarea portofoliului şi posibile vânzări de active. Iniţiativele sunt încă în fază de analiză”, a explicat biroul de presă al Petrom.După scăderea puternică a preţurilor petrolului la nivel global, Petrom vrea să reducă costurile investiţiilor cu 30% doar în acest an şi să vândă proiectele la exploatările mature din România, consumatoare de fonduri, pentru a direcţiona majoritatea cheltuielilor către exploatarea gazelor în Marea Neagră.”Găsirea unui cumpărător va depinde foarte mult de preţ, întrucât piaţa energiei regenerabile a fost afectată semnificativ de modificarea schemei de sprijin şi de preţul certificatelor verzi”, a declarat Mihai Chişu, trader la Swiss Capital în Bucureşti.Guvernul român a descurajat investitorii majori în industria energiei regenerabile, inclusiv CEZ, prin modificarea planului de sprijin a energiei verzi, iniţial generos, notează Bloomberg.Cu o capacitate instalată de circa 2.600 de megawaţi de energie eoliană şi aproape 1.200 de megawaţi de energie solară, România şi-a îndeplinit cu cinci ani în avans angajamentul faţă de UE ca cel puţin 24% din energie să fie din surse ecologice până 2020.Acest fapt a determinat Guvernul să reducă la jumătate numărul certificatelor verzi acordate ca stimulente pentru producţia de energie verde.”Este bine că Petrom se concentrează mai mult pe operaţiunile de bază şi că prin vânzarea unor active neesenţiale îşi asigură fonduri pentru investiţii mai eficiente în viitor”, a spus Chişu.Profitul net al OMV Petrom (SNP) a scăzut în primul semestru cu 25%, la 1,04 miliarde lei (234,1 milioane euro), în contextul declinului vânzărilor cu 18%, la 8,81 miliarde de lei (1,98 miliarde euro), determinat în principal de preţurile mai mici la comercializarea produselor petroliere.În raportul companiei din primul semestru, programul de investiţii pentru 2015 era estimat la aproximativ un miliard de euro, din care aproximativ 85% urma să fie dedicat proiectelor din upstream.Un mediu de preţ scăzut al ţiţeiului potenţial prelungit se aşteaptă să ducă la scăderea investiţiilor anuale în upstream cu aproximativ 25-35% în perioada 2015-2017 comparativ cu 2014. În consecinţă, pe termen mediu, producţia de hidrocarburi în România ar putea să scadă în medie cu până la 4% pe an, potrivit raportului.OMV Petrom, parte a grupului austriac OMV, avea la finele lunii iunie 16.450 de angajaţi, în scădere cu 15% faţă de 19.428 în iunie anul trecut.