Psihologia comportamentală este extrem de importantă când vine vorba de renunţarea la un viciu, susţin specialiştii. Iar în cazul fumatului, factorul de risc ce provoacă mii de decese anual, principale pentru fumătorii care vor să se lase sunt beneficiile imediate.„Psihologii ne atenţionează de foarte multă vreme să nu ne mai facem iluzii că putem convinge pe cineva, ci trebuie să înţelegem şi noi, ca medici, că noi oferim informaţii. Şi trebuie să oferim acele informaţii care să îi ajute pe oameni să ia o decizie. Dar decizia este a oamenilor”, a declarat pentru www.sanatateatv.ro dr. Magdalena Ciobanu, medic primar pneumolog. Potrivit medicului, în cazul renunţatului la fumat avantajele sunt atât de multe, încât decizia nu ar trebui să fie greu de luat. De exemplu, în cazul femeilor, beneficiile imediate şi certesunt asupra aspectul fizic şi asupra fertilităţii. „Dacă te laşi de fumat, foarte repede, în maximum o săptămână, deja observi că se schimbă ceva cu tenul tău, deja începi să simţi tu însăţi că parfumul e mai plăcut. Dacă îţi doreşti să ai copii, renunţarea la fumat îndepărtează unul din obstacolele majore. Este cunoscut că fumătoarele rămân însărcinate mai greu. Dacă totuşi rămân însărcinate, avortul spontan este mai frecvent şi mai ales dacă continuă să fumeze în timpul sarcinii, copilul va ieşi afectat. Trebuie să ne gândim că o femeie însărcinată, de câte ori trage din ţigară, practic îşi strânge copilul de gât”, a subliniat dr. Magdalena Ciobanu. Aşa cum aceasta a mai explicat, în fumul de ţigară există monoxid de carbon care înlocuieşte oxigenul din sânge. Pe de altă parte, nicotina contractă vasele de sânge. Prin urmare, copilul va primi mai puţin sânge, iar singura lui sursă de hrană o reprezintă tocmai sângele matern. „Copilul va creşte într-un mediu cu mai puţin oxigen, cu mai puţine substanţe nutritive şi evident că se va dezvolta mai puţin bine decât ar fi putut. Asta nu înseamnă că va fi un copil obligatoriu bolnav. Dar femeia insărcinată care fumează în timpul sarcinii îi răpeşte din start copilului din şansele pe care i le oferea materialul genetic”, a conchis dr. Ciobanu.