O colaboratoare germană, răpită în august în Afganistan, a fost eliberată, a anunțat sâmbătă organizația de dezvoltare GIZ pentru care ea lucra, la sediul din Germania, informează AFP. „Angajata germană a GIZ, răpită în urmă cu nouă săptămâni în Afganistan, este din nou liberă”, a declarat Societatea pentru cooperare internațională GIZ, un organism public, într-un comunicat. Starea ei de sănătate „este bună, având în vedere circumstanțele”, a precizat GIZ, declarându-se „foarte ușurată și fericită” după această eliberare. În vizită la Teheran, ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a subliniat de asemenea că se simte „foarte ușurat” după eliberare. El a mulțumit de asemenea guvernului afgan și forțelor de securitate pentru eforturile lor în vederea eliberării angajatei germane. Această angajată a GIZ a fost răpită la 17 august, potrivit comunicatului. Răpirea ei arată încă o dată riscurile crescute cu care se confruntă străinii ce lucrează în capitala afgană, scena unor atentate sângeroase în august. Victima, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a fost răpită la Qala-i-Fatullah, un cartier din centrul Kabulului unde sunt instalate numeroase organizații non-guvernamentale și de cooperare străine. În aprilie, un german a fost răpit de bărbați înarmați neidentificați în provincia Kunduz (nord), o regiune foarte instabilă. El a fost salvat 40 de zile mai târziu în timpul unei operațiuni a poliției.