Noua echipă de conducere a PSD s-a reunit luni într-o primă şedinţă a Biroului Permanent Naţional al partidului, după alegerile de duminică, la şedinţă fiind prezenţi şi premierul Victor Ponta şi vicepremierul Gabriel Oprea. Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, este şi el prezent, la invitaţia lui Liviu Dragnea, deşi nu deţine funcţii la nivel central, urmând să participe săptămânal la şedinţe, potrivit unor surse. Pe de altă parte, preşedintele TSD, Mihai Sturzu, a avut dificultăţi în a intra în sediul partidului.Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a fost propus, luni, de către liderul Liviu Dragnea, în funcţia de secretar general al partidului, acesta urmând astfel să-i ia locul lui Andrei Dolineaschi, ales vicepreşedinte al PSD la Congresul de duminică.Propunerea lui Liviu Dragnea va trebui validată în următorul Comitet Executiv Naţional al PSD, însă preşedintele formaţiunii a precizat că secretariatul general trebuie să îşi înceapă activitatea imediat, astfel încât Neacşu îşi va prelua, interimar, atribuţiile până la un vot al CExN.Prima şedinţă a Comitetului Executiv al PSD de după congres va avea loc peste trei săptămâni, în Maramureş.Neacşu preia funcţia de secretar general deţinută până acum de Andrei Dolineaschi, care a devenit duminică vicepreşedinte al formaţiunii.Marian Neacşu este în prezent lider al depuaţilor PSD.Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, participă la şedinţa conducerii social-democraţilor, deşi nu deţine funcţii la nivel central. Potrivit unor surse social-democrate, Marian Oprişan va participa săptămânal la şedinţele PSD, în calitate de preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, însă nu va avea drept de vot.Marian Oprişan a declarat că va veni la şedinţele BPN ori de câte ori va fi invitat, deşi nu s-a înscris în lupta pentru una dintre cele 14 funcţii de vicepreşedinte alese duminică, la Congres. Mai mult, Oprişan a criticat la Congres interdicţia cumulului de funcţii în partid, considerând că trebuie să existe „un liant” între conducerea locală şi cea de la vârful PSD.Liderul tineretului social-democrat, Mihai Sturzu, a venit la sediul partidului în jurul orei 11, odată cu începerea şedinţei social-democraţilor. El a fost oprit la poartă, unde a discutat câteva minute cu portarul, înainte de a i se permite accesul.”Mi se pare revoltător. Domnul portar m-a oprit, a spus că n-am voie să vin la partid, că nu sunt membru al Biroului (Permanent Naţional – n.r.). Mi se pare incredibil. Sunt preşedintele TSD, prin Statut încă cu drept de vot în BPN. Orice membru PSD trebuie să intre în sediul partidului”, a spus Sturzu, subliniind că are dreptul să participe la aceste şedinţe ca lider al tinerilor social-democraţi.Întrebat dacă este de părere că acest comportament denotă represalii din partea liderilor PSD pentru discursul său de duminică, de la Congres, în care a criticat dur conducerea partidului, Sturzu a spus că va discuta acest subiect în şedinţa social-democraţilor. „Dacă a spune adevărul, pe care l-au şi votat o mie de oameni, deci un sfert din oamenii prezenţi ieri, înseamnă că e o atitudine prea curajoasă, eu abia aştept să aflu astăzi”, a spus acesta.Sturzu a precizat că nu se aştepta la o asemenea atitudine, care demonstrează că PSD „a început modernizarea cu dreptul”. „E perfect, urmează să dăm afară pe toată lumea din partid”, a spus Sturzu.De la şedinţă BPN lipsesc vicepreşedinţii Ionuţ Vulpescu şi Mihai Tudose, care au avut un alt program.În urma alegerilor de duminică, BPN are următoarea componenţă: Valeriu Zgonea, preşedinte executiv şi 14 vicepreşedinţi- Andrei Dolineaschi, Victor Negrescu, Georgian Pop, Ionuţ Vulpescu, Nicolae Bănicioiu, Mihai Tudose, Viorel Ştefan, Gheorghe Şimon, Gabriel Vlase, Mihai Chirică, Gabriela Vrânceanu Firea, Olguţa Vasilescu, Ecaterina Andronescu şi Doina Pană.La şedinţele BPN au dreptul să participe, cu drept de vot, premierul Victor Ponta, preşedintele Consiliului Naţional, Rovana Plumb, dar şi preşedintele Organizaţiei de femei şi al Organizaţiei de Tineret.