Criza refugiaților: Armata slovenă va putea ajuta poliția de frontieră

 

Legea respectivă ar urma să fie adoptată marți de parlamentul sloven.

”Nu este vorba despre introducerea unei condiții extraordinare, ci despre consolidarea controlului la graniță”, a declarat premierul sloven Miro Cerar pentru postul național de radio de la Ljubljana.

Ungaria a anunțat luni că va menține închise granițele cu Serbia și Croația atât timp cât consideră că este necesar.

Închiderea graniței ungaro-croate, survenită vineri noaptea, a mutat presiunea migratorie la frontiera dintre Croația și Slovenia. Autoritățile slovene au declarat că nu pot asigura trecerea a mai mult de 2.500 de migranți pe zi, în timp ce fluxul zilnic este cuprins între 5.000 și 10.000 de persoane.