Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere Camerei Deputaților ridicarea imunității pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru noi fapte. Șefa DNA a transmis procurorului general al României referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Elena Udrea, la data faptelor ministru în Guvernul României, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni săvârșite în exercițiul funcției: luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile în virtutea funcției, spălare de bani în formă continuată, fals în declarații de avere în formă continuată (cu referire la declarațiile de avere din perioada 2009 — 2012). De asemenea, Kovesi a transmis cererea ministrului Justiției pentru a solicita Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Elena Udrea pentru luare de mită, trafic de influență, spălare de bani, toate în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine și efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile în virtutea funcției. Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, procurorii anticorupție efectuează cercetare penală față de Elena Udrea, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 — februarie 2012, funcțiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului și ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru faptele menționate. Cu privire la infracțiunile de instigare la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și fals în declarații de avere, DNA precizează că faptele au legătură cu scoaterea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (suprafață utilă de 700 mp) din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SA, vânzarea la un preț sub valoarea de piață a terenului aferent imobilului (386 mp), lucrările de renovare la imobilul Vila Săbărel, cumpărarea și intabularea activului Vila Săbărel și a terenului aferent pe SC Romlit Spectrum SRL, pentru a ascunde beneficiarul real și pentru a evita justificarea resurselor financiare. Procurorii susțin că Elena Udrea a solicitat vânzarea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud, achiziționată cu peste 56.000 euro, prin metoda negocierii directe și cu recunoașterea unor investiții în cuantum de 7.284 euro ce nu fuseseră realizate, către SC Romlit Spectrum SRL, controlată de o persoană din anturajul său, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, fără a declara împrumutul acordat firmei sau cumpărarea activului prin interpuși. „L-a constrâns pe directorul general al SC Carmen Silva 2000 SA, prin intermediul reprezentantului SC Romlit Spectrum SRL, să încheie un act adițional la contractul de vânzare-cumpărare a activului „Vila Săbărel”, în condiții nelegale (respectiv cu încălcarea hotărârii AGA și a condițiilor stabilite pentru vânzare prin mandatul emis de minister în baza avizelor direcțiilor de specialitate), pentru a asigura SC Romlit Spectrum SRL trecerea în proprietate a imobilului; aceasta, deși nu se efectuase plata banilor în termenul de 10 zile stabilit prin mandat de minister, fapt ce atrăgea desființarea de drept a contractului, fără altă notificare și fără intervenția instanței de judecată; și-a exercitat influența asupra primarului orașului Eforie Sud pentru a obține cumpărarea, de către SC Romlit Spectrum SRL, a terenului aferent Vilei Săbărel, prin negociere directă, la un preț sub valoarea de piață (aproximativ 50% din valoarea pieței)”, se spune în comunicat. Anchetatorii au mai reținut că aceasta a pretins și primit foloase necuvenite de aproape 520.000 de lei, constând în contravaloarea lucrărilor de renovare a Vilei Săbărel și a materialelor necesare, de la administratorul unei firme ce avea în derulare mai multe contracte cu Compania Națională de Investiții. DNA menționează că foloasele au fost primite pentru a asigura finanțarea necesară derulării contractelor pe care societatea le încheiase cu CNI, în condițiile în care compania funcționa sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, iar ministrul era ordonator principal de credite. „A achiziționat imobilul Vila Săbărel prin intermediul firmei SC Romlit Spectrum SRL pe care o controla și căreia îi asigura fondurile aferente efectuării tranzacțiilor, prin creditarea firmei în numele asociatului declarat; astfel, a ascuns faptul că este beneficiarul real al imobilului „Vila Săbărel”, al terenului aferent și al lucrărilor de renovare efectuate de o societate comercială favorizată; toate foloasele sus menționate au fost primite în legătură cu exercitarea prerogativelor specifice funcției, în scopul disimulării proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând și faptul că modalitatea de dobândire a imobilelor a fost nelegală”, mai arată DNA. O altă acuzație se referă la faptul că a încheiat tranzacțiile imobiliare având ca obiect Vila Săbărel (cu o suprafață utilă de 700 mp) și terenul aferent acesteia (386 mp) prin persoane interpuse, respectiv prin intermediul SC Romlit Spectrum SRL — societate pe care o controla și căreia îi asigura finanțarea necesară, utilizând informații obținute în exercitarea funcției. Cu privire la pretinderea și primirea unor foloase necuvenite pentru exercitarea influenței, DNA susține că faptele au legătură cu derularea contractului de vânzare-cumpărare de energie dintre SC Hidroelectrica SA și o societate comercială. Procurorii au constatat că, în vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării și de persoană cu funcție de conducere în cadrul unui partid politic, având influență asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, Elena Udrea a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA. „Pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, a primit de la același om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD și o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media. În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanței de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novație cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane”, se mai precizează în comunicat. Sursa citată subliniază că, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acțiuni la societatea cu activitate în mass-media, Elena Udrea i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacției în numele său și să efectueze plățile aferente prin creditarea firmei. Anchetatorii susțin că astfel a fost disimulată proveniența sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăților efectuate pentru societatea mass-media și ascunzând astfel că este adevăratul proprietar la creanței ce a făcut obiectul novației cu firma omului de afaceri de la care a primit creanța.