O delegaţie de parlamentari cehi este blocată pe un aeroport din Moscova, deputaţii fiind opriţi de autorităţile ruse să urce într-un avion spre oraşul rus Ulianovsk, afirmă surse cehe citate de site-ul agenţiei AP.Guvernul Cehiei a trimis un avion pe Aeroportul Şeremetievo pentru a prelua delegaţia parlamentară şi diplomaţi cehi.Petr Gazdik, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor din Cehia, a declarat că parlamentarii se îndreptau spre oraşul rus Ulianovsk pentru o ceremonie în memoria militarilor cehi care au preluat controlul asupra căii ferate transsiberiene la sfârşitul Primului Război Mondial.Gazdik susţine că autorităţile ruse nu au oferit nicio explicaţie pentru blocarea delegaţiei parlamentare cehe. Guvernul de la Praga a transmis o notă de protest Ministerului rus de Externe. „Este vorba de un incident foarte grav”, a declarat oficialul ceh.