Guvernul majorează bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate cu suma de 361,5 milioane de lei, pentru a susține majorările de salarii aprobate de la 1 octombrie, dar taie fonduri de la proiectele cu finanțare externă întârziate, potrivit Notei de fundamentare a proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetară. ‘Cheltuielile bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2015 se majorează, per sold, cu 361,5 milioane lei pentru: acordarea majorărilor salariale aprobate personalului din unitățile sanitare începând cu 1 octombrie 2015; decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală; plata titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar; asigurarea plății concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare’, se arată în documentul citat. Pe de altă parte, însă, ‘se diminuează fondurile destinate unor proiecte cu finanțare externă nerambursabilă la care stadiul de implementare nu impune mobilizarea sumelor’, se precizează în Nota de fundamentare a actului normativ.