Premierul Valeriu Streleț a vorbit despre dificultățile prin care trece Republica Moldova în cadrul lucrărilor Congresului Partidului Popular European (PPE) ce se desfășoară la Madrid, Spania. În discursul său, şeful Executivului de la Chișinău s-a referit, în mod special, la ultimele evenimente ce s-au produs în politica moldovenească, dar și la calitatea actului de justiție în țara noastră.„Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, nici liderii de partide, nici cetățenii de rând. Din păcate însă, ultimele evenimente din Republica Moldova demonstrează că esența valorilor europene a fost distorsionată. Și, așa cum am reacționat ferm de fiecare dată când astfel de situații aveau loc în alte țări din Parteneriatul Estic, reiterez și astăzi – Justiția nu poate fi folosită ca instrument al execuției politice”, a menționat Streleț. Prim-ministrul a declarat că partidele parlamentare, care se declară pro-europene, vor trebui să demonstreze că își doresc cu adevărat menținerea vectorului european al Republicii Moldova.„Suntem buni în negocieri și răi când se cere acțiune. Trebuie să distrugem sistemul și să construim unul diferit, care să mențină cursul european al țării noastre. În calitatea mea de prim-ministru, voi depune toate eforturile ca acest obiectiv să fie atins. În cazul alegerilor anticipate există riscul să ne regăsim într-un alt model de integrare. Altul decât cel pe care îl lăudăm aici”, a declarat Valeriu Streleț de la tribuna congresului.În cadrul vizitei la Madrid, premierul urmează să aibă o întrevedere cu Președintele PPE, Joseph Daul. La Congresul Partidului Popular European, ce se desfășoară în perioada 21-22 octombrie curent, participă 750 de delegații, inclusiv 14 șefi de state și de guverne din țările UE și non-UE, dar și lideri ai instituțiilor europene.