Motocicliștii l-au comemorat pe agentul Brigăzii Rutiere decedat într-un accident pe bulevardul Știrbei Vodă

Motocicliști aparținând cluburilor de profil au participat, sâmbătă seară, la o acțiune de comemorare a polițistului Bogdan Gigină, pe bulevardul Știrbei Vodă din Capitală, în locul unde acesta a murit, în timp ce însoțea pe motocicletă coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Coloana, care a apărut pe Bulevardul Știrbei Vodă în jurul orei 18.40, se întindea, pe mai multe rânduri, de pe Podul Eroilor până la intersecția cu Calea Plevnei. Conform organizatorilor, numărul participanților s-ar fi ridicat la câteva sute. Motocicliștii, cu banderole albe pe braț, au ambalat motoarele, au aprins lumânări și au păstrat un moment de reculegere preț de 20 minute, apoi s-au retras în liniște. „Ne susținem colegul motociclist pe ultimul drum. Ne prezentăm omagiile. Aprindem o lumânare. Sperăm să nu se mai repete și să avem un București mai sigur”, a declarat unul dintre participanți, iar o altă motociclistă a afirmat că își dorește ca „vinovatul să fie tras la răspundere”. De asemenea, au aprins lumânări polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere. Acțiunea a fost organizată de Comunitatea Cluburilor Moto din România. Poliția Capitalei a anunțat joi că polițistul care a decedat marți în urma unui accident de motocicletă se afla în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Potrivit sursei citate, polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice poliției rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil și fix de fluidizare a traficului rutier în București, asigurând deplasarea în siguranță a coloanei oficiale, precum și a celorlalți participanți la trafic.