Papa Francisc: Biserica „nu abandonează” familiile de migranți în Europa

Biserica „nu abandonează” familiile de migranți” aflați în marș pe drumurile Europei”, a afirmat duminică papa Francisc în timpul slujbei Angelus, subliniind că soarta lor a fost una din preocupările majore ale sinodului recent încheiat, transmite AFP.  În ziua închiderii sinodului asupra familiei, Jorge Bergoglio a mărturisit că are în minte „imagini cu refugiați mergând pe drumurile Europei, o realitate dramatică a epocii noastre”, în timp ce câteva țări din Europa centrală și-au închis granițele în fața lor.
„Aceste familii care suferă cel mai mult, dezrădăcinate de pe pământul lor, au fost prezente la sinod, în rugăciunile și la lucrările noastre, prin vocea unora dintre preoții participanți”, a spus suveranul pontif în fața zecilor de mii de credincioși din piața Sfântul Petru.
Patriarhi din Orient, îndeosebi din Irak, Siria, Liban, au pus accentul pe tragediile care au loc în tot Orientul Mijlociu, cu populații care fug dintr-o țară în alta, reproșând europenilor că le-au uitat în virtutea unor calcule politice. „Aceste persoane aflate în căutarea demnității, a păcii continuă să rămână cu noi, Biserica nu le abandonează”, a insistat papa, care a cerut în luna septembrie tuturor diocezelor din lume să se îngrijească de primirea refugiaților în familii.
„Poporul” dorit de Dumnezeu „nu îi exclude pe defavorizați, ci dimpotrivă, îi include: este o familie a familiilor în care cel obosit nu este marginalizat, lăsat în urmă, ci reușește să meargă alături de ceilalți”, a adăugat suveranul pontif, citat de AFP.