Începând din 25 octombrie, ieșenii pot zbura cu avionul, direct, spre Munchen, odată cu deschiderea celei mai noi curse externe care operează de pe Aeroportul Internațional Iași. Cursa Iași-Munchen va fi operată de compania TAROM, care mai are deschise la Iași zboruri externe spre Roma, Londra, Bologna, Torino și Tel Aviv, dar și cursa internă Iași-Bucurelti și retur. Inaugurarea oficială a primei curse Iași – Munchen a avut loc duminică, 25 octombrie, pe Aeroportul Internațional din Iași, în prezența oficialităților locale, a conducerii aeroportului, precum și a numeroși oameni de afaceri locali. ”Noua cursă spre Germania este fundamental importantă pentru mediul de afaceri din Iași și pentru orizontul investițiilor străine în Iași și Moldova. Munchen este aeroportul ce deservește cea mai dezvoltată zonă economică din Germania. Iar Germania, la rândul ei, este motorul economic al Europei. Vorbim, așadar, despre o rută premium pentru Aeroportul Iași, iar bucuria noastră este cu atât mare, ținând cont că deschiderea unei astfel de rute a fost dificil de realizat, neexistand trafic intens. Aeroportul Iași s-a bazat, în schimb, pe infrastructura modernă și pe condițiile pe care le oferă companiilor aeriene”, a precizat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrației (CA) al Aeroportului Internațional Iași. Despre importana introducerii noii curse externe au vorbit Georgeta Dinu, director economic al TAROM, Ioan Nani, manager SC Antibiotice SA Iași, vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Iași, dar și Alexander Rubel, directorul Centrului Cultural German (CCG) Iași. Prin internet, în cadrul conferinței de presă desfășurate în incinta Terminalului T 3 al aeroportului, a vorbit și Alexander Schroll, directorul de dezvoltare al Aeroportului din Munchen, care a evidențiat eforturile realizării unei legături directe cu un aeroport de cinci stele, care face posibile 230 de zboruri spre diverse destinații în lume. Cursa Iași – Munchen are o frevență de două ori pe săptămână, după următorul program: joi, plecare din Iași la ora 7.00 (ora locală) și sosirea la Munchen la ora 08.25 (ora locală), plecarea din Munchen la ora 09.10 (ora locală) și sosirea la Iași la ora 12.20 (ora locală) și, respectiv, duminica, plecare din Iași la ora 14.40 (ora locală) și sosirea la Munchen la ora 16.05 (ora locală), plecarea din Munchen la ora 16.50 (ora locală) și sosirea la Iași la ora 20.00 (ora locală). (E.M.)