Peste 10.000 de persoane au participat duminică, la Koln, la o contramanifestaţie faţă de un miting al grupării xenofobe „Huligani împotriva salafiştilor”, care s-a făcut cunoscută anul trecut, în urma unor revolte urbane în acest oraş din vestul Germaniei, relatează DPA în pagina electronică.Aproximativ 1.000 de persoane au participat la mitingul organizat de către gruparea „Huligani împotriva salafiştilor (Hooligans gegen Salafisten, HoGeSa)”, intitulat „Koln 2.0 – paşnic şi fără violenţă împotriva extremismului islamist”.Confruntări violente au izbucnit între huligani, dintre care mulţi sunt înregistraţi ca neonazişti, şi contramanifestanţi de stânga, în câteva incidente izolate.Poliţia a recurs la tunuri cu apă, pentru a împiedica protestatarii de stânga să înainteze către oponenţii lor politici.Peste 3.500 de poliţişti au fost mobilizaţi la mitingul de duminică de la Koln, al patrulea cel mai important oraş din Germania, dar şi un elicopter şi mai multe tunuri cu apă.Şapte demonstraţii au fost înregistrate pentru duminică, inclusiv contramanifestaţii, a declarat Michael Temme, şeful forţelor de intervenţie.Poliţia a format cordoane pentru a ţine părţile la distanţă, care s-au reunit de o parte şi de alta a Gării Deutz.Însă atmosfera din taberele care susţin toleranţa – în care unii agitau bannere pe care se puteau citi mesaje ca „Bun venit refugiaţilor” şi „Nimeni nu este ilegal” – a rămas în mare parte relaxată. Diverse trupe au cântat pe o scenă, în apropiere.Poliţia era îngrijorată că evenimentul putea degenera, după ce un marş, organizat de HoGeSa în octombrie 2014, a degenerat în confruntări de stradă violente cu forţele de ordine, în urma cărora au fost răniţi aproximativ 50 de ofiţeri.La mitingul de anul trecut poliţia a arestat 17 dintre cei aproximativ 4.000 de manifestanţi, dar nu a putut să-i prindă pe cei care au aruncat cu pietre, sticle şi artificii în poliţişti.Şeful poliţiei Wolfgang Albers a avertizat cu privire la eventuale violenţe încă de vineri, când a subliniat că nu vrea o „duminică dificilă” la Koln. „Vă pot înţelege protestul foarte bine, dar trebuie să rămână paşnic”, i-a îndemnat el pe contramanifestanţi.Aproximativ patru milioane de musulmani locuiau în Germania în 2008, potrivit ultimelor date oferite de către Conferinţa Islamică Germană, reprezentând 4-5% din populaţia ţării.