O femeie afgană în vârstă de 105 ani se numără printre imigranţii care au ajuns în principala tabără de refugiaţi din Croaţia, în apropiere de graniţa cu Serbia, informează poliţia croată, citată de agenţia Associated Press în pagina electronică.Bibihal Uzbeki, originară din Afganistan, se numără printre zecile de mii de imigranţi care fug de război şi sărăcie spre un viitor mai sigur în Europa. Ea a fost adusă marţi pe o targă în principala tabără pentru refugiaţi din Croaţia, Opatovac, după ce a traversat Serbia cu un grup de imigranţi, inclusiv fiul, nepotul ei şi alte rude.”Mă dor picioarele, dar sunt bine”, a spus Uzbeki.Ea a precizat că familia ei formată din 17 membri a călătorit timp de 20 de zile pentru a ajunge în Europa. Ea a adăugat că fiul ei în vârstă de 67 de ani şi nepotul ei în vârstă de 19 ani au cărat-o în spate de multe ori.Am avut de multe ori probleme. Am suferit mult”, a precizat ea. „Am căzut şi m-am lovit la cap.”Uzbeki şi familia ei s-au îmbarcat într-un tren spre Slovenia, nepotul ei spunând că familia doreşte să ajungă în Suedia.Peste 260.000 de imigranţi au trecut prin Croaţia începând cu data de 15 septembrie, când Ungaria a închis graniţa cu Serbia, deviind fluxul de refugiaţi spre teritoriul croat.