România – țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Istanbul ca recunoaștere a valorii literaturii române

CartePrezența României ca țară invitată de onoare la Târgul Internațional de carte TUYAP Istanbul 2015 nu este întâmplătoare, alegerea datorându-se recunoașterii importanței și valorii literaturii contemporane românești pe plan internațional, a afirmat directorul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, dr. Nadia Tunsu. „Prezența României ca țară invitată de onoare la târg nu este întâmplătoare, alegerea datorându-se recunoașterii importanței și valorii literaturii contemporane românești pe plan internațional și reprezentând o dovadă de interacțiune culturală, un instrument de consolidare a cooperării între scriitori, traducători și edituri”, a declarat directorul ICR Istanbul, potrivit unui comunicat, transmis miercuri AGERPRES. Subliniind că evenimentul coincide cu aniversarea a 10 ani de activitate a Institutului din Istanbul, directorul ICR Istanbul a declarat că pentru cele două state prietene din Europa de Est târgul constituie o oportunitate și un potențial de a dezvolta și de a extinde propria literatură, traducerile din operele autorilor contemporani consacrați, de a promova editurile și tinerii scriitori talentați. Ministerul Culturii, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, a organizat la începutul acestei săptămâni o conferință de presă cu scopul de a promova prezența României, în calitate de țară invitată de onoare, la acest târg. Dr. Luminița Corneanu, reprezentantă a Ministerului Culturii, a transmis că, de-a lungul trecutului comun al celor două țări de aproape o jumătate de mileniu, cultura turcă a modelat societatea românească în mai multe moduri. „Limba noastră are aproape 3.000 de cuvinte turcești — 41 dintre ele regăsindu-se în vocabularul nostru fundamental. Acesta este motivul pentru care sloganul nostru aici, în Istanbul, la târgul de carte va fi: ‘Vă datorăm câteva cuvinte!’. Acest slogan este, de asemenea, o invitație nerostită, care poate fi percepută în felul acesta: ‘Veniți să vă luați cuvintele înapoi sub formă de literatură de excepție!’ „, a spus Luminița Corneanu. Mehmet Demirtaș, coordonatorul general al Festivalului Internațional de Literatură Tanpinar și partener al Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, a menționat că, deși Turcia nu se găsește la graniță cu România, cele două țări sunt vecine apropiate unite prin literatură. Afirmând că în urma eforturilor depuse au început să fie publicate operele autorilor români contemporani în Turcia după decenii de pauză, Mehmet Demirtaș a precizat că prin activitatea pe care o desfășoară Festivalul contribuie și la publicarea traducerilor în limba română ale scriitorilor turci contemporani. Potrivit sursei citate, Ministerul Culturii este principalul organizator atât al standului național, cât și al programului de anul acesta. În acest sens, Ministerul Culturii finanțează participarea la ediția de anul acesta a TUYAP a 12 autori români: Gabriela Adameșteanu, Matei Vișniec, Dumitru Țepeneag, Doina Ruști, Mircea Dinescu, Dan Lungu, Florin Irimia, Corina Sabău, Vasile Ernu, Radu Vancu, Florin Bican, Octavian Soviany, doi autori turci, Hakan Akdogan și Oya Baydar, alături de ilustratoarea Oana Ispir. Moderatorii evenimentelor vor fi criticii literari Carmen Mușat și Daniel Cristea-Enache, iar traducerea va fi asigurată de Sunia Acmambet și Alina Gerez. De asemenea, în deschiderea evenimentului, Marius Mihalache Band va susține un recital.

În cele patru zile ale târgului, vor avea loc întâlniri și dezbateri între profesioniști din domeniul culturii scrise din România și Republica Turcia, vor fi lansate versiunile în limba turcă a volumelor „Sunt o babă comunistă !” de Dan Lungu (Editura Bence Kitap) și „O fereastră întunecată” de Florin Irimia (Editura Aylak Adam) și vor fi montate două piese de teatru scrise de Matei Vișniec — una pe continentul asiatic la Uskudar Tekel Stage Theatre, cealaltă pe cel european, în sala de teatru a Lycee Francais Prive Sainte-Pulcherie. În egală măsură, în perioada târgului, vor fi organizate și evenimente cu și pentru copii, atât la standul național, la sediul ICR Istanbul, cât și la Centrul pentru Tineret al Municipalității Beyoglu, informează ICR Istanbul.