Breaking News

Primul caz de gripă, înregistrat în acest an în județul Iași

primul cazCampania de vaccinare antigripală, inițiată de Ministerul Sănătății, decurge în județul Iași în parametrii normali. Aceasta a demarat pe data de 16 octombrie 2015, Ministerul Sănătăţii repartizând județului Iași o primă tranță constând în 10.600 de doze de vaccinuri antigripale. Dozele de vaccin au fost distribuite în spitale, pentru imunizarea împotriva gripei de sezon a personalului medico-sanitar, în unităţile de asistenţă medico-sociale, unde sunt imunizati copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar și la cabinetele medicilor de familie, pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire (persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale sau diabet zaharat). Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP ) Iași, în această perioadă, în județ a fost confirmat un caz de gripă, la o tânără în vârstă de 22 de ani. Acesta a fost depistată în cadrul supravegherii de tip ”santinelă”, la care participă și județul Iași, prin intermediul a 14 cabinete de familie. Tânăra a fost internată la Spitalul de Boli Infecțioase, unde i s-a administrat tratamentul specific, aceasta suferind de o formă ușoară de gripă, care nu a ridicat probleme deosebite. ”Odată cu venirea sezonului rece, pentru a preveni apariția cazurilor de gripă, reamintim populației că vaccinarea antigripală reprezintă cea mai eficientă soluţie. Perioada în care este bine să fie administrat vaccinul este în presezon, adică lunile octombrie – decembrie ale fiecărui an. La grupele de risc, beneficiile vaccinării antigripale se traduc prin reducerea numărului de cazuri, a complicaţiilor şi a deceselor cauzate de virusul gripal. În plus, vaccinarea personalului medico-sanitar împotriva gripei îi protejează pe aceştia şi totodată oferă protecţie indirectă întregii populaţii, în special a celor cu risc de complicaţii, prin reducerea expunerii la virusul gripal”, precizează speciașiștii. În acest sens, Direcția de Sănătate Publică Iași recomandă populației evitarea aglomerărilor umane, evitarea, pe cât posibil, a contactului cu persoanele bolnave, spălarea mâinilor tot timpul, mai ales după suflarea nasului și venirea în contact cu persoanele bolnave. Omul bolnav se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic (luminoasă, aerisită, suficient de încălzită 24 – 26 grade Celsius), bolnavul va folosi batiste igienice în caz de tuse sau strănut, aerisirea încăperilor sau a birourilor cu menținerea unei temperaturi de 18-20 grade C, menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi, pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate, evitarea vizitării bolnavilor sau suspecţilor de gripă. (E.M.)