Breaking News

Atanasiu: Nimeni din țara asta nu putea să o salveze în Parlament pe Udrea decât PSD

Prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a susținut vineri că PSD a apărat-o pe Elena Udrea în Parlament la votul pentru ridicarea imunității și l-a catalogat pe liderul social-democraților „mincinos”. „Am rămas consternat. Am crezut că cel mai mare mincinos din țara asta se numește Victor Ponta, dar văd că are un contracandidat serios la postura de locul unu în persoana domnului Liviu Dragnea. Și dacă toți liberalii ar fi votat pentru doamna Udrea, ea ajungea să fie arestată dacă votau PSD-iștii cum le-a spus Dragnea, că sunt mai mulți, noi suntem minoritari, ei sunt majoritari. Nimeni din țara asta nu putea să o salveze în Parlament pe doamna Udrea decât PSD. Dacă PSD tot vota ca doamna Udrea să fie arestată, doamna Udrea putea fi arestată. Cei care au apărat-o sunt de la PSD, nu or fi singurii, or fi și alții, dar nu se poate fără PSD”, a spus Atanasiu într-o conferință de presă. Reacția sa vine după ce Liviu Dragnea a afirmat că votul din Parlament asupra cererilor DNA în cazul Elenei Udrea a fost o „acțiune organizată de PDL” pentru a respinge solicitările Justiției. Atanasiu a mai spus și că nu se simte vizat de declarațiile Elenei Udrea, care a susținut că va face denunțuri. „Eu sub nicio formă, dar doamna Udrea cred că și-a confundat rolul, doamna Udrea este în boxă, nu în partea unde se dă cu ciocănelul. Când se face justiția în România, doamna Udrea nu este în postura de acuzator, ci de acuzat și trebuie să răspundă la întrebări, nu să pună întrebări”, a afirmat Atanasiu.