Breaking News

Clienții eMAG au donat mai mult de un milion de lei pentru performanța elevilor români

clientii emagPeste 200.000 de clienți eMAG au donat în ultimii trei ani peste un milion de lei pentru susținerea proiectului ”Hai la Olimpiadă!”, dezvoltat de Fundația eMAG, participând astfel la crearea unui cadru favorabil performanței în educație. Prin sistemul implementat în site, clienții au posibilitatea să doneze cel puțin un leu, la orice comandă realizată. Suma medie donată la o comandă este de 3,5 lei, iar cea mai mare donație de până acum a fost de 500 de lei și a fost înregistrată în mai 2014, în cadrul categoriei „Componente PC”.  Lunar, prin intermediul site-ului eMAG, aproximativ 10.000 de clienți donează către programul „Hai la Olimpiadă!”, categoriile de produse cu cel mai mare număr de donații fiind electrocasnicele, perifericele pentru PC și telefoanele mobile.  În primele nouă luni ale anului, clienții eMAG au donat peste 300.000 de lei, urmând trendul ascendent din ultimii trei ani. Astfel, până la finalul lui 2015, valoarea donațiilor făcute prin site-ul eMAG este estimată la 480.000 de lei. Clienții eMAG donează cel mai mult în perioada sărbătorilor, iar ziua cu cele mai mari sume strânse este Black Friday. În 2014, de Black Friday, aproximativ 14.000 de clienți au donat în total 50.000 de lei. ”Încă de la lansarea programului, ne-am propus să contribuim la crearea unui cadru favorabil performanței și mai ales la creșterea nivelului general în educație. Școala românească are nevoie de idei bune, de oameni dispuși să investească timp și energie, dar și de susținere financiară. Le mulțumim tuturor celor care, prin donația lor, au oferit elevilor cele mai bune condiții de pregătire. Ne dorim să ducem și mai departe acest proiect, să extindem centrele de pregătire în toate marile orașe din țară și să le oferim copiilor talentați ocazia de a se pregăti cu cei mai buni profesori în domeniu. Pentru aceasta, estimăm o investiție de 1.800.000 lei doar în anul școlar 2015 – 2016”, a declarat Tudor Vlad, președintele Fundației eMAG. În medie, costurile pentru susținerea unui centru de pregătire se ridică la aaproximativ 4.500 lei pe lună. Dacă 1.300 de clienți ar dona fiecare câte 3,5 lei, ar putea susține un centru de pregătire „Hai la Olimpiadă!”, precum cel de fizică din București, unde 17 profesori pregătesc săptămânal, pentru olimpiade naționale și internaționale, 200 de elevi. În ultimii trei ani, cu ajutorul donațiilor clienților eMAG, programul „Hai la Olimpiadă!” a susținut și premiat performanța în educație a 1.600 de elevi cu ajutorul a 154 de profesori români și a dotat 5 laboratoare de informatică și 4 laboratoare de fizică destinate pregătirii elevilor la nivel superior. În anul școlar 2015 – 2016, peste 1.700 de elevi și 170 de profesori vor face pregătire pentru performanță în centrele „Hai la Olimpiadă”. (E.M.)