Larisa Iordache a cucerit medalia de bronz la individual compus, joi seara, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Glasgow, în timp ce Laura Jurca s-a clasat pe locul 8 în finală. Aurul a fost cucerit de americanca Simone Biles (18 ani), cu 60,399 puncte, ea devenind prima gimnastă care câștigă trei titluri mondiale consecutive la individual compus. Pe locul secund s-a clasat o altă americancă, campioana olimpică en titre Gabrielle Douglas, cu 59,316 puncte, iar Iordache a completat podiumul, cu 59,107 puncte, Jurca fiind a opta, cu 56,732 puncte. Rusoaica Svetlana Horkina a câștigat și ea trei titluri mondiale la individual compus, însă nu consecutive (1997, 2001, 2003). Iordache, vicecampioana mondială la individual compus (Nanning, 2014), și-a început evoluția la bârnă, cu 14,766 (cea mai mare notă din concurs la acest aparat), și era pe locul 7 după prima rotație, în timp ce Jurca (13,900 la sol) se afla pe 10. După a doua rotație, Iordache ocupa locul 5 (14,475 la sol), iar Jurca era pe 7 (15,133 la sărituri). La capătul a trei rotații, Iordache a mai urcat o treaptă, fiind pe locul 4 (15,066 la sărituri), în timp ce Jurca se menținea pe șapte (13,733 paralele). În ultima rotație, Iordache a evoluat la paralele (14,800), reușind să o depășească pe chinezoaica Shang, care a evoluat la sărituri (13,866), și să prindă podiumul, în timp ce Jurca a coborât pe locul 8, după ce a fost notată cu 13,966 la bârnă. Medalia cucerită de Larisa Iordache salvează onoarea gimnasticii românești, care a dezamăgit la Mondialele de la Glasgow, ambele loturi ratând finalele și calificările directe la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.